8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a dat startul maratonului de vaccinare la Craiova

S-a dat startul maratonului de vaccinare la Craiova

Oamenii sunt așteptați, în număr cât mai mare, la maratonul de vaccinare de pe Stadionul „Ion Oblemenco”. Maratonul se desfășoară în perioada 10-17 mai, iar vaccinarea se face fără programare, doar cu buletinul. Luni, în prima zi, la centrul de vaccinare de pe stadion, până la amiază, se vaccinaseră peste 100 de persoane.

În cadrul maratonului, oamenii se vor putea vaccina exclusiv cu Pfizer și au la dispoziție 10 fluxuri de vaccinare, care sunt deschise 24 de ore din 24.

„100 de persoane sunt deja vaccinate. Maratonul durează până luni, la ora 08.00, deci șapte zile. Rapelul se face fără programare. Oamenii o să primească un SMS cu 48 de ore înainte să vină la rapel. Vaccinarea se face fără programare, doar cu buletinul. Sunt 10 fluxuri de vaccinare”, spune dr. Ramona Dinulescu.

Persoanele care vor să se vaccineze vin cu buletinul

Persoanele care vor să se vaccineze vin cu buletinul, completează un chestionar la intrare și merg să se vaccineze. Chestionarul îi ajută pe specialiști să facă o triere a celor care urmează să se vaccineze, dar și să afle dacă oamenii se confruntă cu anumite probleme de sănătate sau sunt alergici la ceva.

Curioși și deloc reticenți, craiovenii nu ezită să pună întrebări

Curioși și deloc reticenți, craiovenii nu ezită să pună întrebări și așteaptă să primească răspunsuri la orice nelămurire pe care o au, în ceea ce privește starea lor de sănătate.

Doriana Mihaela Negru este studentă la Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova și nu a vrut să rateze această oportunitate de a se vaccina. Consideră că vaccinarea este o metodă de siguranță.

„Ne-am gândit că dacă tot începem facultatea fizic, să fim vaccinați. Să fie mai sigur pentru noi. Cred că se va termina totul cât de curând și vom intra în normal, cum s-ar zice. Să sperăm. Nu mi-e frică de reacții adverse. Cunosc foarte multe persoane care s-au vaccinat. Eu n-am mai apucat din prima doză și acum am zis că dacă tot avem ocazia asta, de ce nu”, a spus Doriana.

Vaccinarea fără programare pare că i-a convins pe unii dintre craioveni

Silviu Ionuț Melcioiu este un alt craiovean care s-a vaccinat în prima zi a maratonului de pe Oblemenco. A ieșit mândru și plin de speranță din sala de așteptare. Nu a întâmpinat nicio problemă la vaccinare și se simte foarte bine. Locul de muncă a fost unul dintre factorii care l-au convins să se vaccineze, dar și faptul că nu mai are nevoie de programare.

„Sunt șofer la o firmă de transport și îmi este frică că o să-mi ceară vaccinul pe drum. A fost mai ușor doar cu buletinul, fără programare, de asta am și luat decizia să vin astăzi să mă vaccine”, a spus Silviu.

Să fim în rând cu „lumea bună”

Acțiunile celor din jur sunt un puternic factor de decizie pentru unele persoane. Isidor Grecescu, când a văzut că toată lumea se vaccinează, în special ,,lumea bună”, n-a mai stat pe gânduri și a venit la maratonul de vaccinare din Craiova.
,,Am văzut că se vaccinează toată lumea, mai ales lumea bună, și am zis să mă vaccinez și eu. Acum, după ce m-am vaccinat mă simt mai bine, mai relaxat și mai ușurat ”, spune craioveanul.

În ceea ce privește vaccinarea, crede că decizia ne aparține.

„Depinde de fiecare. Cum se simte și în ce stare e. Depinde de fiecare ce vrea să facă”, a spus Isidor Grecescu.

Mirel Florescu se simte bine după vaccinare. Nu a avut niciun fel de emoție și nu este speriat de reacțiile adverse. „Sunt puternic”, spune Mirel cu un zâmbet timid.

Valentin Enescu se ocupă de trierea și de completarea chestionarelor, împreună cu voluntarii

Valentin Enescu este cel care îi întâmpină pe oameni la intrarea în centrul de vaccinare, dar și cel care le răspunde la toate întrebările. Se ocupă de triere și de completarea chestionarului împreună cu voluntarii.

„Persoana prezintă actul de identitate, completează acest chestionar care cuprinde probleme de sănătate, reacții alergice, probleme cronice de sănătate (diabet, boli de rinichi, de nutriție, de inimă, de plămâni), dacă a făcut vaccinul înainte, dacă a fost infectat cu virusul”, a spus Valentin Enescu.

Chestionarul pe care trebuie să-l completeze cei care vin la maratonul de vaccinare cuprinde 13 întrebări (care țin de starea de sănătate actuală, prezența unor boli cronice, alergii la alimente și medicamente sau probleme ale sistemului imunitar) și un acord semnat al pacientului. Persoanele care au făcut deja Covid-19 pot să vină să se vaccineze, dar cu o singură condiție. Trebuie să treacă minimum 28 de zile după ce au ieșit din carantină.

„Oamenii au fost destul de receptivi, marea majoritate erau convinși să se vaccineze

Studenții UMF Craiova vin în sprijinul medicilor specialiști din cadrul maratonului de vaccinare și îndrumă persoanele către locul unde se face vaccinare. De asemenea, ajută oamenii să completeze chestionarele și le răspund la întrebări.

,,Suntem voluntari din partea UMF-ului. Suntem aici ca să ajutăm oamenii și să-i îndrumăm, în caz că au întrebări sau le este frică. Îi ajutăm să completeze chestionarele și îi îndrumăm apoi la cadrele medicale, pentru vaccinare. Sperăm că o să se termine cât mai repede. De asta suntem aici, să meargă totul cât mai repede. Oamenii au fost destul de receptivi, marea majoritate erau convinși să se vaccineze. De asta au și venit până aici. Iar în privința chestionarelor, nu sunt mari probleme”, a spus unul dintre voluntarii UMF Craiova.

Valeriu Gheorghiță, prezent la Craiova în prima zi a maratonului de vaccinare

De asemenea, în prima zi a maratonului de vaccinare din Craiova a fost prezent și Valeriu Gheorghiță, coordonatorul Campaniei Naționale de Vaccinare, care a venit să vadă cum stau lucrurile la Craiova și care este situația la maratonul de vaccinare de pe Oblemenco. Valeriu Gheorghiță a vaccinat câțiva tineri și a încurajat populația să vină să se imunizeze.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS