0.6 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHackerii care i-au jefuit pe artişti, trimişi în judecată

Hackerii care i-au jefuit pe artişti, trimişi în judecată

DIICOT a trimis în judecată şase persoane acuzate că au spart adresele de e-mail ale unor vedete din România şi le-au clonat cartelele SIM ale telefoanelor mobile, după care le-au furau identitatea şi au reuşit să scoată bani din conturile lor bancare, informează Agerpres.

De asemenea, hackerii au intrat pe conturile de socializare ale vedetelor şi au cerut bani de la prietenii acestora. În plus, au solicitat în numele victimelor obţinerea unor credite de la bănci şi de la instituţii financiare nebancare.

Printre victime s-au aflat Gabriel Dorobanţu, actorul Adrian Nartea, cunoscut din serialul „Vlad”, dar şi cântăreţul de manele Jean de la Craiova.

În luna februarie, Gabriel Dorobanţu a fost audiat la DIICOT în calitate de parte vătămată.

„Am constatat că de pe card lipseau bani, am făcut o negaţie către bancă şi banca mi-a restituit banii. Nu era o sumă foarte mare, dar erau banii mei. Prima atenţionare a fost în momentul în care am primit un telefon şi mi s-a transmis că am făcut o comandă de telefon foarte scump şi eu am negat lucrul ăsta şi a trebuit să insist şi să spun că nu e comanda mea şi m-a mirat lucrul ăsta”, spunea atunci cântăreţul.

Ce acuzaţii sunt aduse celor anchetaţi

Potrivit unui comunicat al DIICOT, cei şase inculpaţi sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, alterarea integrităţii datelor informatice, participaţie improprie la săvârşirea infracţiunii de alterare a integrităţii datelor informatice, acces ilegal la un sistem informatic, efectuarea de operaţiuni financiare în mod fraudulos, complicitate la efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fraudă informatică, complicitate la fraudă informatică, fals informatic şi fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

Cum acţiona gruparea

Prin actul de sesizare s-a reţinut faptul că, începând cu luna decembrie 2019, liderul acestei grupări, cu ajutorul celorlalţi membri, folosindu-se de datele de identitate ale victimelor, a făcut demersuri în vederea înlocuirii cartelelor SIM ale acestora, preluând astfel controlul asupra numerelor de telefon. Inculpatul a vizat în special persoane publice şi artişti care foloseau numere de telefon alocate de către o anumită companie de telefonie mobilă.

Având control asupra numerelor de telefon, inculpatul a reuşit să acceseze conturile de e-mail ale persoanelor vătămate de pe anumite platforme, profitând de sistemul autentificării în doi paşi (TWO – STEP authentification), care presupune transmiterea unui cod pe numărul de telefon care este sincronizat cu contul de e-mail, permiţând astfel schimbarea parolei de acces şi restricţionarea accesului persoanei vătămate la cont. De asemenea, inculpatul a setat metoda de autentificare „Account Key”, care permite accesarea contului de e-mail, prin primirea unei notificări pe telefonul mobil, fără a mai fi necesară introducerea parolei de acces.

Obţinând controlul asupra adreselor de e-mail ale victimelor, liderul grupării a avut acces la informaţii personale şi financiare, respectiv fotocopii ale actelor de identitate, documente de înfiinţare ale societăţilor comerciale, facturi de la utilităţi, extrase de cont, conturi de utilizator din diferite aplicaţii de cumpărături sau de internet banking şi la alte informaţii referitoare la viaţa privată a victimelor.

Au preluat controlul şi asupra conturilor bancare

De asemenea, având control asupra numerelor de telefon şi asupra conturilor de e-mail, inculpatul a accesat ilegal conturile de utilizator ale persoanelor vătămate de pe o platformă de socializare, după care a restricţionat accesul la acestea prin modificarea parolelor şi a solicitat prietenilor acestora ajutor financiar, folosind diferite pretexte, sumele de bani urmând a fi virate în conturi deschise într-o aplicaţie mobilă, dar şi în conturi bancare.

Totodată, inculpatul a solicitat în numele victimelor obţinerea unor credite de la bănci şi de la instituţii financiare nebancare.

De asemenea, folosind datele personale ale victimelor, liderul a obţinut accesul la conturile de internet banking ale părţilor vătămate şi a transferat diferite sume de bani către conturile celorlalţi membri ai grupului infracţional.

Dosarul se va judeca la Tribunalul Bucureşti.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS