2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazin(VIDEO) Un cuplu cu cinci copii a adopat 7 frați orfani

(VIDEO) Un cuplu cu cinci copii a adopat 7 frați orfani

-

La 3 ani după cea mai mare tragedie a vieţii lor, 7 fraţi din Lakeside, Texas şi-au găsit o urmă de speranţă. Părinţii copiilor au murit atunci într-un groaznic accident, în care şi ei au fost grav răniţi, potrivit People.

După multe dificultăţi, cauzate de pandemie, toţi cei şapte au fost adoptaţi.

În luna mai, în 2018, camerele de supraveghere suprindeau câţiva copii care se joacă de-a v-ați ascunselea pe lângă o maşină.

Momentul filmat se întâmplă cu o noapte înainte ca părinţii lor să-şi găsească sfârşitul în acelaşi autovehicul. Cei şapte copii au fost grav răniţi în tragicul accident. După externare cei mici au foşti trimişi într-un centru de plasament.

Îmi era frică că vom fi separaţi”, își amintește una dintre surori.

Câteva luni mai târziu Pam Willis, de 50 de ani, a aflat de pe Facebook povestea lor. N-a stat mult pe gânduri şi după o discuţie cu soţul ei Gary s-au dus să-i cunoască pe copii şi să le propună să facă parte din familia lor.

Femeie: ”Mi-a străpuns inima. Instant am simţit că trebuie să fiu mama lor”.

Cei doi mai au 5 copii, dar care sunt toţi majori acum. Iar de-a lungul timpului au mai avut copii în plasament, pe care i-au crescut până ce au devenit adulţi.

Dar, de această dată, au ştiut că trebuie să-i adopte pe cei 7, în primul rând pentru că îşi doreau să le ofere şansa de a creşte toţi împreună.

Procedura de adopție, amânată din cauza pandemiei

După ce s-au cunoscut cu toţii, au avut o perioadă de acomodare.

”Am avut nevoie de o perioadă de învăţare, de creştere, de a rezolva problemele logistice. Am vorbit mult cu cei mici, am făcut terapie. Ei procesează totul în ritmul şi în felul lor”, a spus Pam.

În tot acest timp, cuplul dornic să-i adopte se străduia să-i ajute să treacă peste trauma cumplită pe cei mici. Însă, primăvara trecută, cu doar câteva zile înainte de a se prezenta în faţa unei instanţe judecătoreşti pentru finalizarea adopţiei, totul a intrat în carantină, iar curţile de judecată au fost închise.

Aşa că toţi au fost nevoiţi să mai aştepte o vreme momentul pe care şi-l doreau atât de mult. Dar, în cele din urmă, a fost rezolvată şi partea birocratică şi cei şapte fraţi cu vârste între 4 şi 15 ani şi-au găsit locul în sânul noii familii.

”- Mă bucur să văd că primesc multă dragoste.
– Sunt a doua noastră şansă, numărul 7. A doua nostră şansă să fim părinţi, iar a lor să aibă o viaţă”, a spus una dintre fetițe.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS