2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalScutul antirachetă de la Deveselu a împlinit 5 ani

Scutul antirachetă de la Deveselu a împlinit 5 ani

Ministerul Afacerilor Externe salută aniversarea astăzi, 12 mai 2021, a cinci ani de la atingerea capacității operaționale depline a Facilității de Apărare împotriva Rachetelor Balistice Aegis Ashore, la Baza Militară Deveselu, parte a sistemului NATO de apărare împotriva rachetelor balistice (NATO Ballistic Missile Defence – NATO BMD). Acest moment reconfirmă angajamentul substanțial al României  pentru sporirea profilului său în cadrul NATO și pentru întărirea Parteneriatului Strategic cu Statele Unite ale Americii, două coordonate cheie ale politicii noastre externe.

Dezvoltarea capabilității NATO de apărare împotriva rachetelor balistice reprezintă un proiect transatlantic de primă importanță, fiind, totodată, o reconfirmare a voinței colective aliate de a consolida apărarea comună și demersurile de adaptare continuă la realitățile mediului internațional de securitate.

Sistemul de apărare antirachetă al NATO – în întregime defensiv

Sistemul de apărare antirachetă al NATO are un caracter în întregime defensiv, vizează amenințări din afara spațiului euro-atlantic și reflectă atât contribuția majoră a SUA la securitatea europeană, cât și determinarea României de a sprijini consolidarea securității Aliate, fiind în același timp una din componentele esențiale ale apărării colective a NATO și un element cheie al relației transatlantice.

Dezvoltarea acestui sistem respectă deplin atât principiul fondator al NATO, de solidaritate între Aliați, prin asigurarea indivizibilității securității Aliate și prin acoperirea teritoriului Aliat, cât și angajamentul democrațiilor care formează Alianța pentru respectarea dreptului internațional și consolidarea arhitecturii de securitate cu scopul asigurării unui mediu internațional de securitate stabil și predictibil.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS