Un deltaplan a aterizat forţat, sâmbătă seară, pe un câmp din apropierea oraşului Topoloveni, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş.
Conform aceleiaşi surse, pilotul deltaplanului este conştient şi stabil hemodinamic. La faţa locului au intervenit o autospecială de pompieri şi un echipaj SMURD de prim ajutor calificat
„Pilotul este un bărbat în vârstă de 29 de ani, care acuză dureri în zona toracelui. Acesta a fost preluat de către paramedicii SMURD şi va fi transportat la spital pentru investigaţii medicale amănunţite”, precizează ISU Argeş.
Echipajul de pompieri aflat la faţa locului asigură măsurile specifice de prevenire şi stingere ale incendiilor, nefiind înregistrate probleme.