Poliţiştii de frontieră din Isaccea au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din Germania, care era condus de un cetăţean german.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctul de Trecere a Frontierei Isaccea, s-a prezentat pentru a ieși din România un cetățean german, în vârstă de 32 ani, conducând un autoturism marca BMW X5, înmatriculat în Germania.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează fiind semnalat ca bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania în aceeaşi zi.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „tăinuire”, faptă prevăzută și sancționată de Codul penal la art. 270 alin.1, iar autoturismul, evaluat la aproximativ 500.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei.
Un autoturism de 788.000 de lei
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Brăila au descoperit şi reținut pentru continuarea cercetărilor un autoturism, în valoare de 788.000 de lei, care figura în bazele de date ca fiind semnalat furat din Germania, alertă introdusă cu doar o zi înainte.
În data de 16 mai, în jurul orei 12.00, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi a oprit în trafic, pe o arteră din municipiul Brăila, un autoturism marca Ferrari California, înmatriculat în Germania, condus de un cetăţean irakian în vârstă de 40 de ani.
Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autoritățile din Germania, cu o zi înainte.
Cu privire la aspectele constatate, bărbatul a declarat că autoturismul este achiziţionat în sistem leasing şi nu are cunoştinţă despre faptul că acesta ar fi fost căutat de autorităţi.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 788.000 de lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.