Un incendiu a avut loc, în această seară, la un autoturism aflat pe bulevardul Pandurilor, din Râmnicu Vâlcea. Pompierii militari vâlceni au acționat la fața locului.
Nu au fost persoane surprinse în autoturism.
Până la stingerea incendiului au ars elementele combustibile din zona compartimentului motor și habitaclu.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că flăcările ar fi izbucnit în urma producerii unui scurtcircuit.