2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCureVac așteapă aprobarea UE a vaccinului contra COVID-19

CureVac așteapă aprobarea UE a vaccinului contra COVID-19

Compania germană CureVac se așteaptă ca vaccinul său contra Covid-19 să fie aprobat de Uniunea Europeană cel târziu în luna iunie și lucrează la extinderea capacităților sale de producție, transmite Hotnews.

Încă de la începutul anilor 2000, compania biotech s-a concentrat pe tehnologia RNA mesager (mRNA) ce a devenit ținta principală a campaniei de achiziții din UE în ultima perioadă, cu contracte cu Pfizer și Moderna.

Uniunea Europeană are nevoie de volume mari pentru a mări acoperirea vaccinală în țările membre, dar și pentru a fi pregătită în cazul în care va fi nevoie de a treia doză sau de rapeluri anuale la cei deja vaccinați contra Covid-19.

”Sperăm să primim aprobarea în cursul celui de-al doilea trimestru”, a spus purtătoarea de cuvânt a CureVac pentru Augsburger Allgemeine.

”Lucrăm pentru a ne extinde și mai mult capacitățile de producție cu o rețea mai mare de parteneri”, a adăugat ea.

Firma, sprijinită de investitorul Dietmar Hopp, GlaxoSmithKline și guvernul german, spune că intenționează să producă până la 300 de milioane de doze de vaccin în 2021 și până la 1 miliard în 2022.

Comisia Europeană a reușit să convingă Washingtonul să relaxeze restricțiile asupra exportului materialelor necesare laboratorului german CureVac pentru fabricarea vaccinului său experimental anti-Covid-19, potrivit unor oficiali europeni citați vineri de agenția Reuters.

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat încă din februarie că a lansat o procedură de evaluare în timp real a vaccinului candidat dezvoltat de compania germană CureVac.

Tot în februarie, bigantul farmaceutic german Bayer a anunţat că va produce vaccinul dezvoltat de concurentul său CureVac.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS