Un accident rutier provocat de un șofer de 18 ani, aflat sub influența alcoolului, a avut loc în noaptea de 24 spre 25 mai, pe strada Victoriei, din Târgu Jiu.
La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Biroului Rutier, ocazie cu care au depistat un tânăr de 18 ani, din localitate, care condusese un autoturism implicat într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,68 mg/ l alcool pur în aerul expirat. Tânărul a fost condus la spital în vederea recoltării de probe biologice de sânge.
S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană care se află sub influenţa alcoolului.