7.3 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatatePfizer testează administrarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid împreună cu un ser pneumococic

Pfizer testează administrarea unei a treia doze de vaccin anti-Covid împreună cu un ser pneumococic

Pfizer a anunţat luni că a început un studiu clinic care constă în administrarea unui vaccin pneumococic candidat împreună cu o a treia doză de vaccin Pfizer-BioNTech pentru Covid-19, la persoane cu vârste de peste 65 de ani, transmite Reuters.

Obiectivul studiului este de a înţelege dacă această combinaţie de vaccinuri este sigură şi reacţia sistemului imunitar după adăugarea unui vaccin pneumococic la vaccinul pentru Covid-19, potrivit Pfizer.

Vaccinul pneumococic candidat, 20vPnC, este dezvoltat pentru protejarea adulţilor împotriva a 20 de serotipuri responsabile de majoritatea bolilor pneumoccocice invazive şi pneumonie, potrivit G4Media.ro.

Noul studiu va include 600 de adulţi

Noul studiu va include 600 de adulţi care vor fi recrutaţi din studiul pentru vaccinul pentru Covid-19, în stadiu târziu, al celor două companii, după ce aceştia au primit a doua doză de vaccin cu cel puţin şase luni înainte de a intra în studiul de co-administrare.

S-a recomandat anterior că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure

S-a recomandat anterior că vaccinurile pentru Covid-19 sunt sigure pentru a fi administrare singure. Dar, pe baza experienţei cu vaccinuri non-Covid, Centrul SUA pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor a declarat că vaccinurile COVID-19 şi alte vaccinuri pot fi administrate simultan sau în aceeaşi zi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS