2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisBianca Andreescu, forfait pentru sferturile de finală de la Strasbourg

Bianca Andreescu, forfait pentru sferturile de finală de la Strasbourg

Jucătoarea canadiană de origine română, Bianca Andreescu, a abandonat după calificarea în sferturile de finală ale turneului feminin de tenis de la Strasbourg (Franţa), din cauza unei accidentări.

Andreescu, favorita numărul 3 a acestei competiţii, dotată cu premii totale de 235.238 de dolari, a trecut marţi, în optimile de finală, cu 6-1, 6-4, de belgianca Maryna Zaneska (6-1, 6-4), dar la sfârşitul meciului a declarat forfait pentru restul turneului.

„Nu vreau să forţez înainte de Roland Garros. Nu vreau să-mi asum riscuri. Nu cred că este ceva serios, dar în trecut am avut o mulţime de probleme fizice şi uneori s-au agravat, aşa că vreau să învăţ din acele greşeli. Este foarte dezamăgitor să renunţ, dar tenisul pe care l-am produs aici a fost foarte bun”, a declarat Andreescu.

Luna trecută, Andreescu a abandonat în finala turneului WTA 1.000 de la Miami, pe 3 aprilie, împotriva australiencei Ashleigh Barty, din cauza unei accidentări la piciorul drept. Ulterior, ea a fost testată pozitiv la Covid-19 şi a ratat participarea la turneul de la Madrid.

Jucătoarea canadiană, în vârstă de 20 ani, a revenit în competiţie în luna februarie, la Openul Australiei, unde a fost eliminată în turul al doilea de taiwaneza Su-wei Hsieh (cu 6-3, 6-2).

Citeşte şi: Româncele au bătut tot în primul tur al calificărilor de la Roland Garros

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS