7.9 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCampanie de informare publică privind vaccinarea anti-COVID, lansată de guvern

Campanie de informare publică privind vaccinarea anti-COVID, lansată de guvern

Guvernul va lansa astăzi o campanie de informare publică privind vaccinarea împotriva COVID-19, ceremonia urmând să aibă loc începând cu ora 12.00 la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

„Joi vom lansa o campanie media pro-vaccinare. Avem aceste voci care sunt peste tot, anti-vaccinare, iar rolul meu este acela de a veni cu o campanie mai gălăgioasă, nu ştiu dacă pot să o fac la fel de creativă, nu mă pricep la aşa ceva, cei care sunt acolo văd că au resurse foarte mari şi sunt foarte mulţi, dar eu încerc să fiu mai gălăgios şi mai prezent”, a declarat prim-ministrul Florin Cîţu, marţi, la Radio Guerrilla.

Este de aşteptat ca Executivul să adopte măsurile de relaxare ce urmează

De asemenea, este de aşteptat ca în şedinţa de Guvern, programată pentru joi după-amiază, Executivul să adopte măsurile de relaxare ce urmează a fi aplicate de la 1 iunie.

„Am prezentat un calendar al relaxărilor – 1 iunie, 1 iulie, 1 august. Ne ţinem de acest calendar. În şedinţa următoare de Guvern – cred că şedinţa o să fie joi sau vineri – vom avea măsurile pentru 1 iunie. Dacă este nevoie să ajustăm şi pentru celelalte perioade, vom ajusta acum. Am avut discuţii (…) cu cei care sunt afectaţi direct, vom îmbunătăţi unele dintre măsuri în funcţie de aceste discuţii”, a afirmat Florin Cîţu, marţi, înaintea şedinţei conducerii PNL.

Obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia de COVID-19

Premierul a reiterat că obiectivul campaniei de vaccinare este de a elimina pandemia de COVID-19. „Vedem că avem cifre foarte bune în ceea ce priveşte reducerea ratei de pozitivare”, a precizat premierul. „Rolul campaniei de vaccinare este acela de a scăpa de pandemie. Acea campanie de vaccinare pe care am făcut-o în ultima perioadă a avut rezultate. Valul trei am văzut că a dispărut. (…) Avem aceste rezultate, nu avem niciun motiv să nu mergem cu această campanie de relaxare mai departe – 1 iunie, 1 iulie, 1 august”, a adăugat Cîţu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS