8.7 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateFranţa impune carantină pentru persoanele venite din Marea Britanie

Franţa impune carantină pentru persoanele venite din Marea Britanie

Franţa a anunţat, miercuri, instituirea unei perioade de carantină pentru persoanele venite din Marea Britanie, din cauza prevalenţei în creştere a variantei de coronavirus extrem de contagioasă apărută în India, potrivit Reuters.

Franţa a urmat Austriei, care a anunţat marţi că interzice zborurile directe şi vizitele turiştilor din Marea Britanie, şi Germaniei, care a afirmat vineri că oricine intră în ţară din Marea Britanie trebuie să stea două săptămâni în carantină.

Izolarea va avea o durată de şapte zile

”Există o nouă situaţie, cu progresia aşa-numitei variante indiene în Marea Britanie. Franţa va impune izolarea obligatorie a persoanelor care vin din Marea Britanie”, a spus purtătorul de cuvânt al guvernului francez, Gabriel Attal.

Izolarea va avea o durată de şapte zile, a scris pe Twitter viceministrul francez al Afacerilor Europene, Clement Beaune, adăugînd că vizitatorii vor fi obligaţi să prezinte un test pentru Covid-19 efectuat cu mai puţin de 48 de ore înainte de plecare.

Măsurile sunt aşteptate să intre în vigoare luni.

Infecţiile cu coronavirus din Marea Britanie au crescut din nou

Infecţiile cu coronavirus din Marea Britanie au crescut din nou, dar incidenţa generală este încă scăzută într-o ţară cu una dintre cele mai rapide lansări de vaccinuri din lume.

Numărul pacienţilor spitalizaţi cu Covid-19 a scăzut săptămâna trecută la cel mai redus nivel din septembrie.

Focarele de infecţii cu varianta indiană B.1.617 au crescut rapid

Focarele de infecţii cu varianta indiană B.1.617 au crescut rapid, însă, până la 3.424, faţă de joia trecută, fiind cu 2.111 mai multe faţă de săptămâna precedentă.

Varianta indiană a fost raportată în cel puţin 17 ţări. Anunţul guvernului francez va fi o lovitură pentru anumite părţi din industria turismului, care este disperată pentru o revenire la activităţi normale înainte de vârful sezonului estival.

„Este rezonabil în ceea ce priveşte salvarea verii franceze, dar va fi ca o pedeapsă pentru acele regiuni care depind de turiştii britanici”, a declarat Ge Kusters, proprietarul campingului Le Paradis din zona Dordogne şi preşedinte al uniunii regionale de camping.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS