Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 7.837.772 de teste RT-PCR și 1.134.709 teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 20.816 teste RT-PCR (11.325 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.491 la cerere) și 10.334 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 8.304 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu. 3.147 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 34.101 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 82 de persoane.
În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 659 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 704 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.
Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 26 mai, 943 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 277.050 de lei.
De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 5 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor.