7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentGorj: O mamă a ajuns la spital după ce a fost agresată fizic de fiu

Gorj: O mamă a ajuns la spital după ce a fost agresată fizic de fiu

O femeie, din Motru, a ajuns ieri la spital după ce a fost agrestă fizic de fiu.

Polițiști din cadrul Poliţiei Municipiul Motru au fost sesizați joi de o femeie de 43 de ani, din localitate, cu privire la faptul că ar fi fost agresată de fiul ei, de 22 de ani.

Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că, în timp ce femeia se afla la domiciliu, a avut o discuție în contradictoriu cu fiul său, iar pe fondul consumului de băuturi alcoolice, ar fi fost agresată de către acesta. 

Victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale

Victima a fost condusă la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată. S-a întocmit un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie, iar polițiștii au emis un ordin de protecţie provizoriu împotriva agresorului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS