Cele mai importante festivaluri muzicale din California de Sud, Coachella şi Stagecoach, vor fi reluate în cele din urmă în primăvara anului 2022, informează DPA.
Organizatorul evenimentelor, compania Goldenvoice, a anunţat datele de desfăşurare ale celor două festivaluri, care au loc la Empire Polo Grounds din oraşul Indio, după doi ani de anulări şi amânări din cauza pandemiei de COVID-19. Coachella va avea loc în două weekenduri consecutive, 15-17 aprilie şi 22-24 aprilie, iar festivalul de muzică country Stagecoach se va desfăşura între 29 aprilie şi 1 mai.
Ediţia din 2021 a Coachella a fost planificată pentru 9-11 aprilie şi 16-18 aprilie, dar a fost apoi anulată ca urmare a restricţiilor sanitare impuse de comitatul Riverside.
Printre artiştii desemnaţi cap de afiş s-ar fi aflat Frank Ocean, Rage Against the Machine şi Travis Scott.
Goldenvoice nu a anunţat line-up-ul ediţiei din 2022 pentru Coachella şi Stagecoach, deşi alte evenimente desfăşurate în apropiere – Hard Summer (31 iulie-1 august; la care vor cânta Future, DJ Snake), BottleRock Napa Valley (3-5 septembrie; unde vor susţine concerte Guns N’ Roses, Stevie Nicks, Foo Fighters) şi Life Is Beautiful, desfăşurat în Las Vegas, (17-19 septembrie; cu show-uri susţinute de Green Day, Billie Eilish, Tame Impala) – au anunţat deja programele lor complete.
Alte spaţii externe majore care găzduiesc evenimente locale, cum ar fi Hollywood Bowl şi Greek Theatre, au anunţat spectacole noi sau reprogramate pentru vara şi toamna anului 2021. Renunţarea la interdicţii pe teritoriul Californiei din 15 iunie va permite desfăşurarea evenimentelor în aer liber, însă spaţiile închise şi cluburile de noapte vor trebui să se supună în continuare unor restricţii ce vizează adunările publice şi normele sanitare.
Biletele pentru Coachella vor fi puse în vânzare vineri, începând cu ora locală 10:00. Biletele cumpărate înainte de pandemie vor fi valabile şi pentru ediţia din 2022.