1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateS-a deschis primul centru de vaccinare mobil la PTF Nădlac II

S-a deschis primul centru de vaccinare mobil la PTF Nădlac II

Departamentul pentru Românii de Pretutindeni (DRP) anunţă că s-a deschis primul centru de vaccinare mobil la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, pentru românii care vin în ţară din diaspora. Vaccinarea se face cu serul Johnson & Johnson, scrie News.ro.

”DRP, alături de o serie de instituţii publice ale statului român, a depus eforturi substanţiale pentru crearea de centre temporare de vaccinare anti-COVID-19 dedicate diasporei, în punctele terestre de trecere a frontierei de la Arad, cele mai tranzitate din ţară. Astăzi, 2 iunie a.c., s-a deschis primul centru de vaccinare mobil, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II”, a transmis, miercuri, Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, într-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că românii care intră în ţară vor putea să se vaccineze cu vaccinul Johnson & Johnson (doză unică), fără programare.

”Menţionăm că şi însoţitorii acestora care nu sunt cetăţeni români pot beneficia de acest vaccin. Centrul de vaccinare dispune de două amplasamente special amenajate. Unul dintre acestea este dedicată vaccinării, iar un altul este destinat supravegherii persoanelor cărora tocmai le-a fost administrat vaccinul”, a mai transmis sursa citată.

Supravegherea posibilelor reacţii alergice ulterior vaccinării este realizată de către personal medical calificat din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS