8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisA ieşit cu capul sus! Buzărnescu a pierdut cu Serena Williams după un meci bun

A ieşit cu capul sus! Buzărnescu a pierdut cu Serena Williams după un meci bun

Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Serena Williams, cu scorul de 6-3, 5-7, 6-1, miercuri seară, la Paris, în runda a doua a turneului de la Roland Garros, după un joc excelent. Buzărnescu (33 ani, 174 WTA) a reuşit să îi ia un set legendarei jucătoare americane la prima lor confruntare, dar, într-un final, s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 03 min).

Williams (39 ani, 8 WTA), cap de serie numărul şapte la Paris, a scos din cursă a doua româncă la Roland Garros, după ce în prima rundă a învins-o pe Irina Begu, cu 7-6 (6), 6-2.

În primul set al meciului de miercuri, cele două jucătoare au mers cu serviciul până la 4-3 pentru Serena, care a făcut un break în ghemul al optulea, impunându-se cu 6-3. În actul secund, Buzărnescu a salvat două mingi de break la 2-2, iar apoi a câştigat contra serviciului, desprinzându-se la 4-2. Williams a revenit şi a egalat, 4-4, iar la 5-5 a avut două şanse de break, anulate de Mihaela, care imediat a făcut break, după care a câştigat setul cu 7-5. Serena Williams a dominat categoric setul decisiv, pe care l-a şi câştigat cu 6-1.

Americanca a încheiat cu 5 aşi şi 2 duble greşeli, Buzărnescu având 7 duble greşeli. Serena a fost mai bună cu ambele servicii, însă raportul mingilor direct câştigătoare a fost echilibrat (26-25 pentru Williams), la fel ca şi cel al erorilor neprovocate (28 Mihaela, 27 Serena).

Buzărnescu va primi un cec de 84.000 de euro şi 70 de puncte WTA, urmând să continue la dublu, alături de Patricia Ţig, împotriva cuplului Lara Arruabarrena (Spania)/Caroline Dolehide (SUA).

Citeşte şi: Încă un pas înainte al Soranei la Roland Garros! Victorie frumoasă cu Trevisan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS