2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateCompania de termoficare din Timişoara, anchetată într-un dosar de delapidare și fals

Compania de termoficare din Timişoara, anchetată într-un dosar de delapidare și fals

Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Timiş au mers joi la sediul Colterm, compania de termoficare din Timioara, pentru a solicita mai multe documente, ei făcând cercetări, sub coordonarea unul procuror, într-un dosar de delapidare şi fals, scrie News.ro.

Surse din rândul anchetatorilor au declarat că au fost cerute o serie de contracte mai vechi. 

Solicitările ofiţerilor au legătură cu un dosar de delapidare şi fals aflat în lucru. 

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm, se află în centrul unui scandal legat de situaţia financiară, ea având datorii de peste 300 de milioane de lei. Recent, Colterm a fost şi amendată cu 21 de milioane de euro pentru că nu a cumpărat certificatele de poluare impuse de Uniunea Europeană. 

Anterior sancţiunii, administraţia Fritz a numit un director la Colterm care a avut o condamnare penală şi a cărui primă grijă a fost aceea de a cumpăra o maşină de lux pe care să o folosească în deplasări ca director Colterm. Ulterior, acesta a fost eliberat din funcţie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS