0.6 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalDavid Lazar, după ce a semnat cu „U“ Craiova: „Îmi doresc să câștig trofee!“

David Lazar, după ce a semnat cu „U“ Craiova: „Îmi doresc să câștig trofee!“

Noul portar al Universităţii Craiova, David Lazar, a declarat astăzi, la scurt timp după ce a parafat contractul cu Ştiinţa, că negocierile au fost scurte şi că vine în Bănie cu gândul de a cuceri trofee.

„Îmi doresc să câștig trofee, pentru că în ultimul timp am fost foarte aproape. La Astra de două ori am ajuns în finala Cupei, la Pandurii am terminat campionatul pe locul doi. Acum a venit timpul să câștig trofee și din acest motiv am ales Universitatea Craiova. Nu am stat pe gânduri. Chiar m-am hotărât foarte repede. Pot spune că într-un minut ne-am înțeles și am stabilit toate detaliile. Cu foarte mulți băieţi mă cunosc. Cred că o să mă acomodez foarte repede, mai ales că am jucat mult timp în România și acest lucru mă va ajuta“, a declarat David Lazar, pentru site-ul clubului.

„În primul rând îmi doresc să joc cât mai bine și, așa acum am mai spus, să câștig trofee. Nu este suficient să câștigi meciurile împotriva echipelor rivale. Pentru un fotbalist importante sunt trofeele, fiindcă la finalul carierei, când tragi linie, doar asta contează. Asta își vor aminti oamenii. Este mai puțin important câte meciuri ai jucat. Important este câte trofee ai câștigat“, a completat noul concurent al italianului Mirko Pigliacelli.

E bucuros că s-au redeschis stadioanele

Pus să se caracterizeze în câteva cuvinte, David Lazar a spus: „În primul rând cred foarte mult în Dumnezeu. În rest, sunt un om modest, poate chiar prea modest, nu sunt vorbăreț și clar pot spune că sunt familist și sufletist“.

David Lazar este bucuros că s-au redeschis stadioanele şi astfel poate simţi căldura publicului din Bănie.
„Având în vedere perioada pe care o traversează omenirea, le doresc suporterilor, în primul rând, multă sănătate. Mă bucur că s-au redeschis stadioanele și îi așteptăm alături de noi în număr cât mai mare“, a încheiat David Lazar.

Citeşte şi: Andrei Ivan nu s-a putut bucura de golul marcat contra Georgiei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS