2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljColegiul ”Carol I”, cursuri comune cu un liceu din Grecia

Colegiul ”Carol I”, cursuri comune cu un liceu din Grecia

Colegiul ”Carol I” din Craiova a realizat cursuri în comun pentru elevi cu un liceu din Grecia. Schimbul de experiență a avut loc în cadrul unui proiect Erasmus.

Timp de 5 zile, în peroada 25-29 mai, la Colegiul Naţional Carol I s-a desfăşurat ultima activitate  transnaţională de învăţare din cadrul proiectului Eramus + Avenir Durable Avenir Solidaire , proiect coordonat de instituţia de învăţământ craioveană care, alături de de alte 4 licee europene s-a angajat într-o fructuoasă colaborare educativă având ca tematică principală dezvoltarea durabilă, domeniile şi mizele sale.

 Partenerii în proiect sunt ITHC Gembloux, Belgia, Liceul Bahuet din Brive, Franţa, Instituto de Ensenanza Secundaria din Azcona, Almeria, Spania şi Geniko Lykeio din insula Syros, Grecia. Inainte ca pandemia să facă imposibile mobilităţile de elevi şi profesori planificate, implementarea proiectului a cuprins activităţi de învăţare comune care au avut loc  în Franţa ( noiembrie 2018 – tematica incluziunii sociale ) , în Belgia ( mai 2019 – tematica protecţiei mediului ) , în România ( octombrie 2019 – economia durabilă ) şi Spania ( februarie 2020 – securitatea socială ). De data aceasta , elevii şi profesorii echipei de proiect s-au îmbarcat , în mod simbolic , dar nu mai puţin motivat şi entuziast, pentru activităţi comune organizate de liceul din Insula Syros, Grecia.  

Ce activități au fost realizate

Deşi la distanţă , programul acestei mobilităţi de învăţare a fost divers şi a captivat participanţii, reuşind să creeze o coeziune de grup ce a permis realizarea unui produs final de sinteză , un dicţionar de termeni din domeniul dezvoltării durabile. Au fost inventariate în jur de 80 de cuvinte şi concepte în jurul cărora echipele de proiect au realizat de-a lungul celor aproape trei ani de proiect diverse produse comune si actvităţi locale şi internaţionale .

Turism durabil , economie circulară , securitate socială , energie regenerabilă,  produse bio, climax, discriminare , cetăţenie eco-responsabilă, agroecologie, biodiversitate – iată câteva dintre noţiunile definite în limbile franceză ( limba de lucru a proiectului ), spaniolă, română şi greacă- limbile tuturor ţărilor participante. Astfel , dicţionarul ADAS va servi ca suport didactic, în diferite abordări interdisciplinare,  în cadrul orele de curs din liceele partenere.

Programul mobilităţii a cuprins şi prezentări ale insulei Syros şi ale liceului gazdă, un atelier de limbă greacă modernă în cadrul căruia elevii au putut înţelege influenţele greceşti asupra  limbilor europene. O călătorie lingvistică inedită- un miniconcurs i-a adus din nou pe elevi în grupe de lucru : contra-cronometru, fiecare grupă s-a străduit să găsească cât mai multe cuvinte cu origine greacă , plecând de la prefixe sau sufixe precum : mono-, auto-, tele-, -patie, -fobie etc .

Schimburi de experiență între elevi

 „ A fost o plăcere şi o mare satisfacţie să constatăm cu câtă seriozitate este abordat jocul şi cât de mult astfel de activităţi în colaborare îi motivează pe elevi să comunice, să împărtășească din cunostinţele lor, să le pună în practică, să înveţe despre diversitate, valori europene  şi comportamente civice”, a spus Alina Ioanicescu , coordonatorul proiectului ADAS.

Programul a cuprins şi un moment de bilanţ , o activitate de evaluare menită să traseze concluzii asupra a ceea ce s-a desfăşurat până acum, dar şi direcţii de lucru pentru viitor , elevii fiind chemaţi să dea sugestii pentru tematici complementare care pot fi dezvoltate în şcolile lor , în alte activităţi şi proiecte. Impresiile şi mărturiile lăsate de elevii europeni, la final de proiect ADAS, sunt la înălţimea obiectivelor propuse şi a produselor finale realizate, cuantificabile şi care pot fi consultate pe site-ul www.adasplus.org .

Dar, mai mult decât atât, „ele sunt înscrise în mod profund în spiritul şi sufletul participanţilor, elevi şi profesori, acum mai informaţi, mai plini de încredere în ei înşişi şi în capacitatea lor de intervenţie asupra societăţii de azi şi de mâine, mai bogaţi prin prieteniile pe care le-au legat şi amintirile acestei experienţe” , a mai declarat coordonatoarea proiectului ADAS.

Colegiul Carol I, implicat în mai multe proiecte

La această mobilitate internaţională, Colegiul Național ”Carol I” a fost cu onoare reprezentat de elevi de clasa a XI a, Alexia Dascălu , Andrei Mihail, Andrei Nicola, Elena Niţu, Horia Neşcu , Daniela Tiţirigă  şi a XII a, Tamara Găgeatu , Livia Ionescu, Miruna Stefănescu şi Sânziana Goagă, îndrumaţi de profesorii din echipa de proiect.  

„ Colegiul Naţional Carol I este implicat în multiple colaborări internaţionale în cadrul proiectelor Erasmus, această deschidere internaţională şi implicarea în activităţi extracurriculare având tematici legate de cetăţenie europeană, comportament civic şi învăţare non-formală fiind înscrisă în planul de dezvoltare instituţională. Proiectele europene vor continua în mod hotărât la liceul nostru. Avem încă în desfăşurare doua proiecte, unul de formare de cadre didactice pe tematici legate de incluziune, interculturalitate şi diversitate ( SEDIT ) şi un altul de schimburi şcolare având ca tematică protejarea biodiversităţii şi rolul vegetalului în mediul urban ( RDV en Ville )” a spus domnul Daniel-Alexandru Ion, directorul instituţiei.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS