8.1 C
Craiova
marți, 5 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisSorana şi-a pierdut încrederea cu Zidansek, dar şi calificarea în sferturi la Paris

Sorana şi-a pierdut încrederea cu Zidansek, dar şi calificarea în sferturi la Paris

Din păcate, aventura Soranei Cîrstea la Roland Garros s-a încheiat în optimi. Acum, la rece, putem spune că regretabil este faptul că a cedat în faţa unei sportive de doar 23 de ani, care nu are prea multă experienţă la un asemenea nivel, dar este de apreciat tot ceea ce a reuşit până în acest moment. Astfel, Sorana a ratat accederea în sferturile competiţiei de la Paris după 6-7 (4), 1-6 cu Tamara Zidansek, surpriza din acest an de la Roland Garros. Partida a durat o oră şi 28 de minute.

Primul set a fost cu adevărat unul echilibrat. Cele două sportive şi-au expus jocul destul de agresiv încă de la primele mingi, au încercat să surprindă în special cu serviciul la exterior şi au mers cap la cap până pe final. Dacă partida a debutat cu două break-uri, unul de fiecare, continuarea a fost cât se poate de perfectă pe propriile servicii. Atât Sorana, cât şi Zidansek nu au mai greşit cu serva, iar setul a ajuns în tiebreak. Acolo, slovena a fost mai inspirată, a luat trei mingi consecutive de la 3-3 şi şi-a adjudecat setul cu 7-4.

În actul secund, totul s-a năruit pentru Sorana, care, odată cu pierderea primului set, şi-a pierdut şi încrederea în propriile forţe. Practic, sportiva noastră nu a mai contat în setul al doilea, a greşit aproape fiecare lovitură, iar la final s-a văzut învinsă categoric cu 6-1.

Cîrstea a avut un prim serviciu slab şi a fructificat doar o şansă de break din şapte create, numărul de winners a fost egal, 20-20, dar Sorana a avut mai multe erori neforţate (28-20).

Cîrstea, care are un titlu la Istanbul şi o finală la Strasbourg în acest an, va primi un cec de 170.000 de euro şi 240 de puncte WTA.

Cel mai bun rezultat al Soranei la Paris rămâne un sfert de finală în 2009, iar de atunci nu mai depăşise turul al treilea. Sorana nu mai jucase un meci în optimi la un turneu de Mare Slem din 2017, de la Australian Open.

În sferturi, Zidansek se va duela cu învingătoarea partidei dintre Badosa şi Vondrousova.

Citeşte şi: Mai bune surorile Plişkova! Monica Niculescu, eliminată în optimile probei de dublu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS