6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalAleksei Navalnîi a fost transferat înapoi de la spital în colonia penitenciară Pokrov

Aleksei Navalnîi a fost transferat înapoi de la spital în colonia penitenciară Pokrov

Opozantul rus Aleksei Navalnîi a fost adus înapoi în colonia penitenciară Pokrov, de unde fusese transferat la mijlocul lui aprilie la un spital penitenciar după ce a ţinut greva foamei, au anunţat luni apropiaţi ai săi şi autorităţile ruse, transmit AFP şi Reuters.

„Bloggerul Navalnîi a fost transferat către colonia penitenciară Pokrov”, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor penitenciare ruse FSIN, citat de agenţia TASS. Informaţia a fost confirmată pe Twitter de echipa opozantului.

Navalnîi este închis de mai multe luni într-o colonie penitenciară, la circa 100 km est de Moscova.

El a fost arestat pe 17 ianuarie pe un aeroport din Moscova, la revenirea în ţară după ce a fost tratat în Germania în urma tentativei de asasinare cu agentul neurotoxic Noviciok, din august anul trecut.

Disidentul, cel mai marcant critic din Rusia al preşedintelui Vladimir Putin, a denunţat ca motivate politic acuzaţiile de fraudă datând din 2014 pentru care a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani şi jumătate, verdict criticat de altfel şi pe plan internaţional.

Serviciile penitenciare ruse au anunţat la 19 aprilie că au decis să-l transfere pe Navalnîi, care era de trei săptămâni în greva foamei, la un spital pentru deţinuţi, apreciind că starea sa de sănătate este „satisfăcătoare”. Potrivit aceleiaşi surse, „cu acordul pacientului, i s-a prescris o terapie pe bază de vitamine”. Navalnîi anunţase la 31 martie că încetează să mai mănânce în semn de protest pentru că i se refuză accesul la un medic din afara închisorii, în care să aibă încredere şi care să-l trateze pentru dureri acute de spate.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS