O fată de 15 ani, cu nevoi speciale, de la Liceul Alimentar din Timișoara, a fost agresată și batjocorită de două colege, în timp ce alți doi adolescenți au filmat scenele și s-au amuzat, scrie Hotnews.ro, citând publicaţia timişoreană tion.ro. Conducerea liceului nu știe nimic, iar mama fetei se teme să o mai lase la școală.
Incidentul a avut loc luni, într-un laborator de la Liceul Tehnologic de Industrie Alimentară din Timișoara. În imagini se vede cum fata de 15 ani este ținută pe un scaun, colegele ei o bruschează și o amenință cu bătaia, iar mai apoi o batjocoresc. Între timp, alți colegi, doi băieți, filmează cum cele două fete o chinuiesc pe adolescenta de 15 ani.
La un moment dat, una dintre colege o apucă de păr, în timp ce cealaltă o ține. Fata primește și o palmă. „Bă, vorbești? Bă zici că degeaba vorbește asta”, îi spune una dintre fete.
Mama fetei se teme să o mai trimită la şcoală
Copiii sunt în clasa a IX-a. Mama fetei agresate spune că nu înțelege cum se poate întâmpla așa ceva într-un liceu din Timișoara și de ce elevii sunt nesupravegheați. Ea a povestit că fiica ei este un copil cu nevoi speciale.
„Știu doar că e maltratată fiica mea. Nu mi-a povestit nimic, e o fire mai tăcută, e cu retard mintal și cu sindrom hiperkinetic. Astăzi am aflat, atâta știu că una din fete are 18 ani și mai e o fată de 15 ani. (…) Fata este în clasa a IX-a, asta s-a întâmplat în laborator, nu înțeleg unde a fost profesoara, de ce sunt nesupravegheați. Îi e și frică la fată să îmi spună, pentru că au amenințat-o, nici nu vrea să-mi spună. (…)”, a spus pentru Tion mama copilei agresate.
Femeia este hotărâtă să ceară explicații de la Inspectoratul Școlar Timiș, de la conducerea unității școlare și vrea să depună plângere la poliție. Ea se teme să-și mai trimită copilul la școală.
Contactată de Tion, conducerea școlii nu știa despre incident. Directorul instituției de învățământ, profesor de chimie, a început să dea telefoane, ca să afle de la colegi ce s-a întâmplat.
Nici inspectorul școlar general de Timiș, Marin Popescu, nu fusese informat despre incident.
„Doamna director trebuia să știe de lucrurile astea. Nu ne putem juca cu așa ceva, profesorii care sunt acolo vor răspunde pentru acest lucru, dacă este un caz grav vom merge până la desfacerea contractului de muncă”, a explicat Marin Popescu pentru Tion.
Ministrul Educației aşteaptă răspunsul corpului de constrol al ISJ Timiş
Ministrul Educației a menționat acest nou caz de bullying în cadrul unei dezbateri organizate marți de Salvați Copiii.
„A mai apărut aseară o situație în Timișoara, în momentul de față corpul de control al inspectorului de Timiș mă va informa. Dar nu sunt deloc îmbucurătoare datele preliminare”, a precizat Cîmpeanu.
Incidentul de la Timișoara vine pe fondul unui alt caz de bullying în școlile din România. Recent, un copil de clasa a VI-a de la Școala „George Bacovia” din Sectorul 4 al Capitalei s-a aruncat pe geamul clasei aflate la primul etaj al școlii. Incidentul a avut loc într-o pauză.
Potrivit unor informații prezentate de Digi 24, copilul s-ar fi aruncat pe geam pentru că ar fi fost agresat de alți colegi de clasă. Directoarea școlii a susţinut că nu a fost vorba de bulllying, pentru că asta „presupune agresiune verbală cu repetiție”.
”O joacă obişnuită. Ce să vă zic… a avut o stare de nervi. Nu neapărat s-a certat cu un elev. Pur si simplu a fugit şi a sărit pe geam”, a reacționat inspectorul general al ISMB, Ionel Pușcaș.
Ministrul Sorin Cîmpeanu l-a demis ulterior pe şeful Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, Ionel Puşcaş.