2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateMedicament nou, autorizat în SUA pentru Alzheimer

Medicament nou, autorizat în SUA pentru Alzheimer

Food and Drug Administration (FDA), agenţia americană pentru produse alimentare şi medicamentoase, anunţă că a autorizat aducanumab, medicament care face parte dintr-o imunoterapie ce acţionează asupra depozitelor de proteină precursoare a amiloidului – acesta fiind unul din mecanismele prin care se instalează boala Alzheimer.

Aducanumab, comercializat sub numele Aduhelm şi dezvoltat de laboratorul american Biogen, foloseşte un anticorp monoclonal uman care permite încetinirea declinului cognitiv asociat bolii Alzheimer. Eficacitatea sa a fost evaluată în cadrul a trei studii diferite, care au avut, în total, 3.482 de subiecţi.

La pacienţii care au primit tratament, s-a înregistrat „o scădere semnificativă a plăcilor de amiloid”, scăderea variind în funcţie de doză şi de perioada de administrare. Acestă încetinire a declinului cognitiv a fost observată la persoanele cu tulburări cognitive uşoare şi la cei la care boala era în stadiu incipient.

Medicamentul ameliorează simptomele, dar nu vindecă

Cercetătorii au precizat că Aduhelm nu este un tratament curativ. Nu permite nici ameliorarea cogniţiei şi nici stoparea procesului neuroevolutiv. Totuşi, prin eliminarea depunerilor de beta-amiloid, care se acumulează în creierul pacienţilor, Aduhelm ameliorează simptomele bolii.

FDA precizează că Aduhelm este prima terapie care ţinteşte psihopatologia fundamentală a bolii şi explică faptul că autorizarea folosirii de urgenţă a unui medicament poate fi obţinută pentru o boală gravă sau mortală, când el oferă „beneficii terapeutice semnificative comparativ cu tratamentele existente”.

Autorităţile vor studiu nou pentru beneficii

Printre efectele secundare cel mai frecvent raportate se numără anomalii la nivelul imagisticii amiloide, dureri de cap, diaree, stări de confuzie, delir, alterare a stării mentale şi dezorientare.
Autorităţile sanitare americane au solicitat laboratorului Biogen să facă un nou studiu clinic controlat şi randomizat, pentru a verifica beneficiile clinice ale medicamentului.
Dacă acest nou studiu nu dă la iveală beneficii clinice, FDA ar putea declanşa o procedură de retragere a autorizării medicamentului respectiv.

Cum se manifestă boala Alzheimer

Boala Alzheimer este o boală neurologică degenerativă, fiind considerată cea mai frecventă formă de demență. Aceasta afectează persoanele peste 60 de ani, în general. În unele cazuri, debutul acesteia poate fi și mai devreme, la 40-45 de ani.
Boala Alzheimer duce la moartea celulelor nervoase ale creierului, durata medie de supraviețuire fiind cuprinsă între 3 și 9 ani.

Boala nu debutează brusc, ci se dezvoltă în luni, chiar ani. Primele simptome vizibile sunt cele legate de tulburările de memorie și de concentrare. Persoanele nu își mai aduc aminte ce au făcut acum 5 minute sau acum o oră. Activitățile zilnice pot deveni, din acest punct de vedere, o reală corvoadă și pot aduce riscuri imense, nu numai pentru pacient, cât și pentru persoanele din jurul lui. Pacientul nu numai că nu își amintește ce face, dar nu se poate concentra mai mult de câteva minute asupra unei activități.

În timp, simptomele se agravează și sunt secondate și de dificultăți în exprimare sau în realizarea anumitor mișcări/gesturi. Ultima etapă este cea în care pacientului îi este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să recunoască persoanele din jurul lui, indiferent de cât de apropiate sunt acestea. De asemenea, acesta își poate pierde echilibrul foarte ușor și poate suferi de incontinență urinară.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS