4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGuvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile

Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile

Premierul Florin Cîţu a anunţat miercuri că guvernul a aprobat proiectul de hotărâre care prevede prelungirea stării de alertă cu alte 30 de zile, începând cu 12 iunie, scrie News.ro.

Printre noutăţi ar fi posibilitatea participării la nunţi şi botezuri, în interior, a unui număr de 200 de persoane, cu condiţia asigurării a unui spaţiu de doi metri pătraţi pentru fiecare om.

Pe 28 iunie, în cadrul optimilor turneului final al Campionatului European de Fotbal UEFA 2020 pot participa spectatori cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor, a mai spus Cîţu. El a precizat că pot participa 1.000 de persoane la evenimentele din aer liber aferente campaniei electorale pentru alegerile locale parţiale din 27 iunie.

„Nu în ultimul rând, avem proiectul de hotărâre privind prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile pe teritoriul României, începând cu data 12 iunie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Am să vă dau câteva elemente importante. În primul rând, se redeschide punctul de trecere a frontierei României cu Republica Moldova, Rădăuţi-Prut, judeţul Botoşani. Se permite în data de 28 iunie 2021 participarea la evenimentul sportiv organizat pe teritoriul României în cadrul optimilor al turneului final Campionatul European de Fotbal UEFA 2020 cu până la 50% din capacitatea maximă a tribunelor”, a afirmat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de miercuri a Executivului.

La întrunirile în aer liber pot participa până la 1.000 de persoane

Prim-ministrul a vorbit şi despre evenimentele aferente campaniei pentru alegerile locale parţiale. 

„Un alt treilea lucru important – permiterea organizării şi desfăşurării în aer liber întrunirilor, evenimentelor aferente campaniilor electorale aferente alegerilor locale parţiale din 27 iunie 2021, cu participarea unui număr de până la 1.000 de persoane.

Numărul patru prevede extinderea numărului de persoane care să participe la evenimente private, nunţi, botezuri, la un număr de participanţi la maxim 200 de persoane în interior şi cu asigurarea unei suprafeţe de 2 metri pătraţi pentru fiecare persoană”, a completat premierul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS