2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDe ce a "explodat" canalizarea de pe strada Gheorghe Bibescu

De ce a „explodat” canalizarea de pe strada Gheorghe Bibescu

Istoria se repetă pe strada Gheorghe Bibescu din Craiova. Asfaltul a fost făcut praf pe o porţiune de câţiva zeci de metri, în urma ploii căzute marţi seara în Bănie. Imaginile erau apocaliptice, canalizarea şi strada au explodat la propriu sub presiunea apei provenită de la ploaie şi căreia canalizarea nu i-a făcut faţă. În anul 2016, luna iunie pe strada Gheorghe Bibescu ploaia a făcut ravagii. Atunci, asfaltul de pe stradă, tronsonul cuprins între intersecția cu strada Bucovăț și cea cu strada Câmpia Islaz arăta ca după bombardament.

Lucrări de refacere a canalizării pe strada Gheorghe Bibescu

Pe strada Gheorghe Bibescu, asfaltul a fost făcut praf pe o porţiune de câţiva zeci de metri, în urma ploii căzute marţi seara în Bănie. Canalizarea pur şi simplu a explodat, apa a năvălit la suprafaţă, a spălat tot pământul de sub covorul asfaltic şi strada s-a prăbuşit. A năvălit la suprafaţă un debit însemnat de apă provenită din canalizarea oraşului. Pe sub stradă trec două conducte de canal, una cu diametru de 2. 500 mm (2,5 metri) şi cea de-a doua cu un diametru de 1.700 mm. Prima conductă este foarte veche, încă de la proiectarea canalizării în oraşul Craiova şi preia trei sferturi din canalizarea oraşului. Marţi seara, din cauza ploii căzute din abundență, canalizarea a fost suprasolicitată, nu a mai făcut faţă şi conducta din beton a explodat. Mii de metri cubi de apă au ieşit la suprafaţă şi au măturat strada Gheorghe Bibescu. Asfaltul a fost transformat într-o secundă într-un puzzel, iar strada a fost acoperită cu apă, clădirile din jur inundate, mașinile prinse sub apă.

Strada Gheorghe Bibescu


Conducta de pe strada Ghe, Bibescu preia trei sferturi din canalizarea oraşului

„Pe strada Gheorghe Bibescu, canalizarea de 2. 500 de mm (2,5 metri) a intrat sub presiune şi a cedat plafonulconductei. Presiunea apei a rupt o porţiune de 3 metri din conducta de canalizare. Apa a ieşit din canalizare, a spălat pământul de sub covorul asfaltic, ulterior asfaltul s-a prăbuşit. Aici se întâlnesc două conducte de canalizare una de 2.500 alta de 1.700. Conducta de 2,5 metri este din beton. Această porţiune este foarte veche, de la începuturile canalizării în Craiova. Vine din centrul vechi al oraşului, preia cam trei sferturi din canalizarea oraşului şi ajunge în canalul colector. Marţi seara, volumul de apă a fost foarte mare a spălat pământul de sub covorul asfaltic apoi acesta a crăpat şi s-a prăbuşit. Apa a năvălit la suprafaţă şi a măturat tot în drumul ei”, a explicat directorul tehnic al CAO, Lucian Lungu.


Într-adevăr, imaginile de pe strada Gheorghe Bibescu erau marţi seara apocaliptice. Puhoaiele provenite din canalizare au târât în furia lor tot pietrişul, nisipul şi pământul de sub asfalt aproape o sută de metri, până în zona staţiei de benzină de la Ciupercă. În urmă au rămas bucăţi de asfalt dislocat, caverne deschise în mijlocul străzii sau sub temelia caselor.
Însuşi primarul Craiovei a postat pe pagina sa de Facebook o fotografie cu strada Bibescu, care s-a prăbușit marți în urma ploii.

Strada Gheorghe Bibescu distrusă de ploaie

Canalizare veche, cauza problemelor de pe strada Gheorghe Bibescu

Specialiştii spun că pe strada Gheorghe Bibescu, buba este vechimea canalizării. Conducta cu un diametru mai mare decât înălţimea unui om s-a fisurat, bucăţi din ea au fost zburate de presiunea apei şi strada a bubuit. Apa a izbucnit cu presiune şi a măturat tot în drumul ei. Asfaltul şi pavelele din bordură au fost înghiţite de pământ.

„Este o problemă acolo, canalizarea este foarte veche. Aici se întâlnesc două conducte de canalizare cu diametru diferit. Conductele nu mai fac faţă, deşi au un diametru foarte mare. Posibil ca şi conducta să fi avut o fisură, altfel nu ar fi cedat. Nu asfaltul sau sistemul rutier au avut vreo problemă. Apa a venit cu atâta putere încât tot sistemul rutier a fost deplasat pe zeci de metri buni. Acum, după reparaţiile pe care le fac cei de la CAO se trece la refacerea străzii. Trebuie să lăsăm să se taseze pământul şi ultima dată venim cu covorul asfaltic. Aici a mai fost o problemă în urmă cu câţiva ani. Când se asfaltează o stradă, operatorii de utilităţi sunt anunţaţi să-şi refască, să modernizeze infrastructura.”, spune un reprezentant al primăriei Craiova.

Se lucrează de zor

Ieri, CAO lucra de zor la refacerea canalizării. Lucrările au fost începute încă din seara de marţi, imediat după încetarea ploii. Din această cauză, circulaţia rutieră pe strada Gheorghe Bibescu este oprită.


„Noi în acest moment lucrăm la conducta de canalizare, o armăm, turnăm beton . Facem armătură metalică, facem cofrag apoi turnăm beton. Se lucrează intens, nu este o lucrare simplă, stăm aici până termină. Sperăm să ne lase vremea, dar nu grăbim lucrarea că altfel o luăm de la capăt”, spune Lucian Lungu, director tehnic la CAO.


Salubritatea, la rândul ei a adunat în zeci de saci pământul şi nisipul adus de apa de ploaie la intersecţia străzilor Gheorghe Bibescu şi Câmpia Islaz. Autorităţile se grăbesc cu reparaţiile, uitând că orice lucrare are un stagiu de refacere.

Problemă veche sub asfaltul de pe strada Bibescu

În anul 2016, în luna iunie pe strada Gheorghe Bibescu ploaia a făcut ravagii. Atunci, asfaltul de pe strada Gheorghe Bibescu, tronsonul cuprins între intersecția cu strada Bucovăț și cea cu strada Câmpia Islaz arăta ca după bombardament. Pe o porțiune de circa 50 de metri, au apărut mai multe găuri în covorul asfaltic, dar și fisuri, crăpături și denivelări, iar pe alocuri s-au lăsat și pavelele de pe trotuar. Asta după ce acest sector de drum a fost reabilitat în perioada octombrie – noiembrie 2014. Mai întâi au fost schimbate bordurile, constructorul, Domarcons SRL Craiova, intervenind ulterior pentru refacerea covorului asfaltic.

După ploaie, angajații Domarcons și-au făcut apariția în zonă pentru a repara sectorul de drum afectat. Au decopertat jumătate de stradă, timp în care s-a circulat doar pe o bandă, apoi traficul a fost deviat pentru a se decoperta și cealaltă jumătate. Între timp, se decopertase aproape întreaga porțiune afectată și mai apăruse o problemă. O bucată de stradă se surpase în timpul lucrărilor, exact în locul unde se afla o conductă de gaze. Concluzie a fost că, porțiune de circa 50 de metri de pe strada Gheorghe Bibescu din Craiova s-a făcut praf din cauza ploii. Atunci, autorităţile s-au grăbit să cârpească stradă, îngropând sub asfalt o adevărată bombă cu ceas.

În 2016, asfaltul s-a lăsat în același loc ca și acum

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS