2.8 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAtenţie, şoferi! V-aţi lovit maşina singuri, trebuie să anunţaţi poliţia

Atenţie, şoferi! V-aţi lovit maşina singuri, trebuie să anunţaţi poliţia

V-aţi întrebat vreodată ce trebuie să faceţi dacă vă loviţi singuri maşina? În acest caz, chiar dacă nu a avut loc un eveniment rutier în care au mai fost implicate alte autovehicule, este necesar să mergeţi la Poliţia Rutieră pentru constatare. După ce poliţia constată în ce condiţii a fost lovită maşina, va elibera o autorizaţie de reparaţie. Cu ajutorul acesteia, şoferul îşi va putea repara maşina într-un service autorizat.Situația se schimbă dacă există asigurare CASCO.

În cazul avarierii unei maşini, există mai multe situaţii. Fie avaria se produce în timpul unei tamponări în care au fost implicate două sau mai multe maşini, fie şoferii produc daune propriilor maşini, din neatenţie. În ambele situaţii, este necesară o constatare fie din partea poliţiei, fie din partea unei societăţi de asigurare obligatorie sau facultativă.

Cum se procedează în cazul accidentelor cu pagube materiale

Potrivit Articolului 79 din Ordonanţa de Urgenţă 195/2002, „Conducătorii de vehicule implicați într-un accident de circulație în urma căruia au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale sunt obligați să scoată imediat vehiculele în afara părții carosabile ori, dacă starea vehiculelor nu permite acest lucru, să le deplaseze cât mai aproape de bordură sau acostament, semnalizându-le prezența. De asemenea, să se prezinte la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare“.

Această Ordonanţă prevede şi două excepţii. Nu va fi nevoie să se prezinte la poliţie conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile legii. A doua excepţie se referă la conducătorul de vehicul care deține o asigurare facultativă de avarii auto, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.
Practic, în cazul unei tamponări în urma căreia şoferii nu ajung la o înţelegere şi au păreri diferite legate de modul în care s-a produs aceasta, se ajunge la poliţie pentru constatare. În cazul în care şoferul vinovat este de acord cu o înţelegere amiabilă, societatea de asigurări va face constatarea.

Ce faci atunci când îţi loveşti maşina singur şi vrei să o repari la un service autorizat

Articolul 80 din aceeaşi OUG 195/2002 spune că „proprietarul, deținătorul mandatat sau conducătorul auto al cărui autovehicul și tractor agricol sau forestier, remorcă ori tramvai a fost avariat în alte împrejurări decât într-un accident de circulație este obligat să se prezinte în 24 de ore de la constatare la unitatea de poliție pe raza căreia s-a produs evenimentul, pentru întocmirea documentelor de constatare. La aliniatul 2 este prevăzut că persoanele prevăzute la alin. (1) sunt exceptate de la obligația prezentării la unitatea de poliție dacă există o asigurare facultativă în baza căreia pot fi despăgubite pentru avarierea vehiculelor respective.
În situațiile prevăzute la articolele 79 și 80, repararea vehiculelor se face pe baza documentului de constatare eliberat de unitatea de poliție sau, după caz, de societățile din domeniul asigurărilor.


Aşadar, în cazul în care vrei să îţi repari maşina pe care ai lovit-o singur, la un service autorizat, tot trebuie să ajungi la poliţie. Instituţia îţi va elibera o adeverinţă de reparaţie. Fără aceasta, un service autorizat nu are voie să repare maşina. Potrivit legii, reparaţia unui autovehicul cu urme de accident, fără autorizaţia poliţiei, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare sau cu amendă penală. De asemenea, poliţia poate sancţiona orice şofer care circulă cu un autovehicul cu avarie pentru care nu s-a făcut constatare. Amenda ajunge la 145 de lei, dacă este plătită în termen de 15 zile. În caz contrar, aceasta se dublează. Singura situaţie în care nu trebuie să te mai prezinţi la poliţie este dacă deţii o asigurare CASCO.

Service-urile neautorizate îngroapă activitatea celor autorizate

Reparaţiile maşinilor nasc controverse între service-urile autorizate şi cele neautorizate. Reprezentanţii service-urilor cu acte în regulă spun că ei nu fac niciun fel de reparaţie a unui autoturism cu urme de accident, dacă nu există constatare din partea poliţiei sau a unei societăţi de asigurari.

„Noi nu acceptăm să reparăm o maşină avariată, dacă nu există o constatare. Poate acel şofer a lovit pe cineva, poate a omorât pe cineva, şi vrea să şteargă urmele accidentului. E ilegal să se facă o astfel de reparaţie pentru care nu s-a emis un document de reparaţie. Cei care fac astfel de reparaţii trebuie să fie sancţionaţi“, a declarat,pentru GdS, reprezentantul unui service autorizat din Craiova.


Acesta a mai spus că o mare problemă o reprezintă reparaţiile în regie proprie. Acestea sunt permise de societăţile de asigurări, după constatarea daunelor în urma unui accident cu pagube materiale, unde şoferii fac o înţelegere amiabilă.

„Dacă se loveşte o maşină şi are nevoie de reparaţie la direcţie. Oamenii care optează pentru reparaţie în regie proprie se duc la o baracă sau ceva, pentru reparaţie. Acestea nu dau facturi, absolut nimic, dar sunt tolerate de toate serviciile statului. Piesele se iau la mâna a doua, cine ştie de unde, la negru. În mod normal, cel care îţi face reparaţia şi îţi dă o factură, el trebuie să răspundă pentru calitatea serviciilor. La noi aşa ceva nu prea există. Peste jumătate din service-urile din Craiova nu au autorizaţie, lucrează la negru. Asta se întâmplă de zeci de ani. Nu am auzit niciodată să se închidă vreo unitate de service“, a adăugat reprezentantul service-ului.

AICI puteți găsi lista service-urilor autorizate din Dolj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS