2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieMinistrul Educaţiei recomandă eliminarea triajului epidemiologic la evaluarea naţională şi la bacalaureat

Ministrul Educaţiei recomandă eliminarea triajului epidemiologic la evaluarea naţională şi la bacalaureat

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a recomandat inspectoratelor şcolare eliminarea triajului epidemiologic şi a obligativităţii instalării de panouri de plexiglas la examenele de la evaluarea naţională şi de la bacalaureat care  vor fi organizate în acest an.

„Am făcut o serie de recomandări Inspectoratelor. În cursul zilei de luni, o să le facem publice. Începem cu recomandările specifice evaluării naţionale şi continuăm cu recomandările specifice examenului de bacalaureat. Printre acestea sunt: eliminarea triajului, eliminarea obligativităţii panourilor de plexiglas, posibilitatea de a crea construcţii pe foaie pentru examenul de matematică – geometrie, posibilitatea de a sublinia texte pentru examenul de limba şi literatura română, 15 minute în plus pentru completarea datelor în casete şi am încercat să venim cu toate acele măsuri care să păstreze relevanţa examenelor naţionale, dar să elimine rigiditatea excesivă”, a spus Sorin Cîmpeanu.

Tematica examenului, adaptată la specificul „total deosebit” al acestui an şcolar

Conform ministrului Educaţiei, tematica examenului a fost adaptată la specificul „total deosebit” al acestui an şcolar, informează Agerpres.

Regulile care rămân însă obligatorii sunt păstrarea distanței și purtarea măștii, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Elevii de clasa a VIII-a se pot înscrie până pe 11 iunie pentru a susţine evaluarea naţională, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Examenul începe pe 22 iunie, cu proba la limba și literatura română.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS