6.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalŞanse infime ca Eriksen să mai joace vreodată fotbal

Şanse infime ca Eriksen să mai joace vreodată fotbal

Sanjay Sharma, profesor de cardiologie sportivă la St George’s University din Londra, consideră că internaţionalul danez Christian Eriksen are puţine şanse să mai joace vreodată fotbal. Asta după criza cardiacă pe care a suferit-o în cursul meciului Danemarca – Finlandei, disputată sâmbătă la Copenhaga, în cadrul EURO 2020, informează cotidianul The Independent, citat de Agerpres.

„Nu ştiu dacă va mai juca fotbal într-o zi. Poate părea brutal, însă Eriksen a fost mort timp de câteva minute. Profesioniştii din sănătate vor risca să-l lase să moară din nou? Răspunsul este nu“, a spus specialistul britanic.
Sanjay Sharma a lucrat cu jucătorul danez în perioada în care acesta a evoluat la echipa engleză Tottenham Hotspur, înainte de a se transfera la Inter Milano.

„Vestea bună este că va trăi. Vestea proastă este că a ajuns probabil la sfârşitul carierei sale. El nu va fi autorizat să joace în Marea Britanie, avem reguli foarte stricte în această privinţă“, a adăugat Sanjay Sharma.

Christian Eriksen (29 ani) s-a prăbuşit brusc pe teren, în minutul 43 al meciului Danemarca – Finlanda (0-1) şi, după o lungă intervenţie din partea personalului medical, a fost transportat la un spital din Copenhaga. Meciul a fost suspendat aproape două ore şi, după veştile bune în privinţa sănătăţii mijlocaşului venite de la Federaţia daneză de fotbal, întâlnirea a fost reluată, cu acordul jucătorilor. Finlandezii s-au impus cu 1-0 în faţa Danemarcei, graţie reuşitei din minutul 60 a lui Joel Pohjanpalo, acest fiind primul gol din istoria Finlandei la o fază finală a unui mare turneu.

Citeşte şi: Euro 2020 / Danemarca – Finlanda 0-1. Cu moralul scăzut, rezultatul i-a durut!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS