2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea e în EuROpa. EUropa e la Vâlcea

Vâlcea e în EuROpa. EUropa e la Vâlcea

O nouă generație de peste 420 de centre EUROPE DIRECT  și-a început activitatea în întreaga Uniune Europeană. Cu un mandat care va dura până la sfârșitul anului 2025, centrele vor aduce UE, politicile și valorile acesteia în toate colțurile Europei, stabilind o legătură importantă între instituțiile UE și cetățeni.

Ele vor contribui la explicarea modului în care Europa combate pandemia de COVID-19 și redresarea economică prin intermediul programului NextGenerationEU, abordând tranziția verde și tranziția digitală.

Vâlcea face parte din Rețeaua de Centre EUROPE DIRECT România! Este o performanță a județului Vâlcea, a Bibliotecii Județene ”Antim Ivireanul”, a vâlcenilor mai informați și a Consiliului Județean Vâlcea care a continuat ”tradiția” de a sprijini, în continuare, existența Centrului prin cofinanțarea proiectului.

Pentru a marca acest moment important din viața comunității vâlcene și mai ales al Bibliotecii, pe 17 iunie, între orele 10.00 – 12.00, se organizează un eveniment de promovare al Centrului EUROPE DIRECT Vâlcea, aflat la un nou mandat – 2021 – 2025: ”Vâlcea e în EuROpa. EUropa e la Vâlcea. EUROPE DIRECT!” Evenimentul va fi moderat de jurnalistul Ovidiu Nahoi, redactor-șef RIF. Agenda evenimentului va fi transmisă în timp util.

Mandatul EUROPE DIRECT Vâlcea este de:

* a asigura informarea obiectivă și oportună cu privire la chestiunile europene;

* a interacționa cu cetățenii referitor la starea și viitorul Uniunii Europene;

* implică publicul în evenimente de informare, comunicare, dialoguri offline și online;

* promovează cetățenia europeană activă în școli etc.

Dana Rădulescu, Coordonator Europe Direct Vâlcea

Ioana Mazilu-Manolescu, consilier de comunicare ED.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS