11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCluj Arena va găzdui, în premieră, Campionatul European de Atletism

Cluj Arena va găzdui, în premieră, Campionatul European de Atletism

Primul campionat european de atletism organizat în România va avea loc pe Cluj Arena, în perioada 19-20 iunie.

Cluj Arena, stadionul emblemă al Clujului şi al întregii Transilvanii, va găzdui în perioada 19-20 iunie 2021 o nouă competiţie sportivă majoră: Campionatul European de Atletism pe echipe – Liga I, ediţia 2021. (…) Competiţia care va avea loc în acest weekend va aduce la Cluj-Napoca 12 dintre cele mai puternice echipe europene ale momentului: Belarus, Belgia, Cehia, Elveţia, Estonia, Finlanda, Grecia, Norvegia, Olanda, România, Suedia şi Turcia”, se arată într-un comunicat trimis, marţi, de Consiliul Judeţean (CJ) Cluj.

În cadrul celor două zile de concurs vor fi programate 20 de întreceri masculine şi tot atâtea feminine. Echipele vor fi mixte şi vor concura pentru a se clasa la final pe un loc cât mai bun în clasament.

„În ceea ce priveşte accesul spectatorilor, acesta se va face pe la Tribuna a II-a, începând cu ora 16:00. Participarea este permisă, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 531/2021, cu modificările şi completările ulterioare, doar persoanelor vaccinate, celor care se află în perioada cuprinsă între a 15 şi a 90 a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore, ori a unui test antigen în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată prin ordin comun al Ministerului Tineretului şi Sportului şi Ministerului Sănătăţii“, se mai arată în comunicat.

Citeşte şi: Atletism / România a luat trei medalii de bronz la Campionatele Balcanice de ştafete

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS