4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFotbalLiga 1 / O parte dintre alb-albaştri au efectuat vizita medicală. Optimismul este mare!

Liga 1 / O parte dintre alb-albaştri au efectuat vizita medicală. Optimismul este mare!

Universitatea Craiova îşi reia activitatea în vederea susţinerii noului sezon din Liga 1. Primul pas a fost făcut deja. O parte a lotului Științei a efectuat în această dimineață vizita medicală. La Policlinica Sportivă au fost prezenți următorii: Laurențiu Popescu, Alexandru Mateiu, Vasile Constantin, Ștefan Vlădoiu, Vladimir Screciu, Ionuț Mitran, Jovan Markovic, Mihai Căpățînă, Atanas Trică, Sebastian Nețoiu, Daniel Croitoru, David Sala, Marian Danciu, Alexandru Mărieș și Denis Benga. Restul jucătorilor vor trece pe la medici mâine după amiază. Apoi se va pleca într-un stagiu de pregătire în Austria. Cartierul general al Universităţii Craiova va fi la Wellness & Relax Hotel Milderer Hof, iar întoarcerea este programată pe 3 iulie. Programul meciurilor amicale va fi anunţat în curând.

Mihai Căpăţână: „Spre deosebire de alţi ani de data asta am avut destule zile libere“

Optimismul a primat în rândul jucătorilor care au susţinut astăzi probele fizice în faţa medicilor. Mihai Căpăţână a punctat că a fost o vacanţă suficient de lungă.

„Da, este gata vacanţa! Aşteptam cu toţii revenirea la muncă. Nu cred că a fost o vacanţă foarte scurtă, pentru că spre deosebire de alţi ani de data asta am avut destule zile libere. Sperăm că am venit cu forţe proaspete şi să-i dăm drumul la treabă. Gândurile sunt aceleaşi ca şi anul trecut, să luptăm pe toate fronturile. Primul pas este Supercupa cu CFR Cluj, pe care ne dorim să o câştigăm. Am o Supercupă câştigată, împotriva Viitorului, şi sper să o câştig şi pe cea de-a doua. Putem spune că este şi o revanşă faţă de CFR, dar important este trofeul. Ăsta este obiectivul indiferent cu ce echipă am juca.

Visăm şi la titlu, ca în fiecare an, dar este foarte important să o luăm pas cu pas şi la final vom vedea unde ne vom situa. La prima vedere pare un campionat mai greu, dar cel mai important este cum vom fi noi. Dacă o să fim bine şi o să devenim o echipă foarte puternică, aşa cum am arătat în anumite momente ale campionatului, eu cred că ne vom îndeplini obiectivele. E devreme să spunem cu cine ne vom bate la titlu. Vom vedea pe parcurs. Nu întotdeauna când faci achiziţii îţi garantează că vei avea succes. Cine va lupta mai bine în echipă şi va munci mai mult va avea câştigat“, a declarat Mihai Căpăţână.

„Am evoluat pe mai multe posturi, dar cred că foarte important este să dai totul pe postul unde eşti folosit. Trebuie să încerci să-ţi faci treaba cât mai bine. De aceea eşti plătit, eşti jucător profesionist şi trebuie să te adaptezi. Cel mai bine mă simt în poziţia de mijlocaş central, dar voi evolua acolo unde este nevoie de mine. Am văzut că s-au vândut foarte multe abonamente într-un timp scurt şi de aceea vreau să le mulţumesc suporterilor pentru susţinere. Ne dorim ca pe viitor să se lase un număr mult mai mare de spectatori în tribune şi cu siguranţă ne vor ajuta“, a mai spus mijlocaşul Craiovei.

Acesta s-a arătat indifirent în privinţa tragerii la sorţi a turului 2 preliminar din UEFA Conference League, care va avea loc astăzi, de la ora 14.30: „Cu oricine am pica este important să trecem în turul următor. O calificare în grupe ar fi extraordinar. Asta ne dorim cu toţii şi asta ar mulţumi pe toată lumea“.

Ştefan Vlădoiu: „În maximum o săptămână sper să fiu 100%“

Un alt fotbalist al Ştiinţei, Ştefan Vlădoiu, speră să se refacă rapid şi crede într-un sezon bun.

„Faţă de vara şi iarna trecută, această vacanţă a fost destul de lungă. Ne-am bucurat de ea şi de mâine începem treaba cu gândul de a depăşi performanţa din sezonul trecut. Vrem să ne batem la campionat, să ne apărăm Cupa României şi, în primul rând, să câştigăm Supercupa României. Până la meciul cu CFR trebuie să ne pregătim foarte bine. Spun asta pentru că vine cantonamentul, o să fie meciuri amicale şi o să fie mult de lucru. Sigur că eventul este posibil. Şi anul acesta era posibil dacă eram puţin mai atenţi. Faţă de echipele de anul trecut, Sepsi s-ar putea să se bată şi ea la titlu“, a spus fundaşul Universităţii Craiova.

„Ieri (marţi – n.r.) am făcut un RMN şi mi-a ieşit destul de bine faţă de cel de la ultima vizită. O să intru treptat cu echipa. În maximum o săptămână sper să fiu 100%“, a explicat Ştefan Vlădoiu.

Vladimir Screciu: „Sunt pregătit de treabă“

La rândul său, Vladimir Screciu nu concepe ca Universitatea Craiova să nu aibă rezultate mai bune decât anul trecut.

„Am intrat în pâine. Aşteptăm mâine zborul către Austria şi acolo trebuie să ne pregătim pentru sezonul viitor. Nu mi s-a părut scurtă vacanţa. Am apucat să mă bucur de ea. Mi-a ajuns, iar acum sunt pregătit de treabă. O să vorbim între noi, cu antrenorii şi o să vedem ce obiective o să avem. Dar cu siguranţă ne gândim să fim acolo sus. Începem sezonul cu Supercupa, dar acum trebuie să ne concentrăm la ce va fi în cantonament, să fie unul foarte bun“, a declarat Vladimir Screciu.

Citeşte şi: Cristiano Ronaldo, cel mai bun marcator din istoria Campionatului European

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS