2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAfrica este în mijlocului unui al treilea val al pandemiei

Africa este în mijlocului unui al treilea val al pandemiei

Numărul de infecții cu coronavirusul a crescut cu 20% de la o săptămână la alta în peste 20 de țări africane în contextul în care campania de vaccinare anti-Covid avansează extrem de lent, doar 0,79% din populația continentului negru fiind vaccinată în regim complet, potrivit Reuters.

„Africa este în mijlocului unui al treilea val în toată regula… Am văzut în India și alte locuri cât de repede COVID-19 poate reveni și copleși sistemele de sănătate”, a declarat joi în cadrul unei conferințe de presă Matshidiso Moeti, directorul regional al OMS pentru Africa.

Săptămâna aceasta numărul de cazuri a crescut cu aproape 30%

Acesta a declarat că săptămâna aceasta numărul de cazuri a crescut cu aproape 30% și au fost înregistrate cu 15% mai multe decese, 76% din noile infecții fiind depistate în doar 5 țări – Africa de Sud, Tunisia, Zambia, Uganda și Namibia.

Continentul cu o populație de 1,3 miliarde de locuitori nu a fost însă lovit de o urgență de amploarea celei cu care s-a confruntat recent India însă Moeti și alți oficiali continuă să avertizeze că o asemenea catastrofă ar putea avea loc.

Țările africane nu au suficiente paturi de spital și rezerve de oxigen

Țările africane nu au suficiente paturi de spital și rezerve de oxigen și ar putea fi și mai copleșite decât India dacă numărul de cazuri crește vertiginos într-un mod similar, a avertizat în luna aprilie Centrul pentru Prevenirea și Combaterea Bolilor (CDC) din Africa.

Africa a raportat în jur de 5 milioane de cazuri de COVID-19, în jur de 2,9% din bilanțul total, dar se crede că numărul real este ascuns de numărul mic de testări efectuate pe acest continent.

Patru țări africane nici măcar nu și-au demarat campania de vaccinare anti-Covid

John Nkengasong, directorul CDC-ului african, a declarat într-o conferință de presă separată de joi că, în pofida creșterii rapide a numărului de noi cazuri în numeroase țări, campaniile de vaccinare avansează lent.

Patru țări africane nici măcar nu și-au demarat campania de vaccinare anti-Covid însă OMS a anunțat tot joi că Tanzania intenționează să ceară doze prin intermediul programului COVAX de asistență a țărilor sărace și în curs de dezvoltare.

Acesta este ultimul semn că țara intenționează să schimbe macazul după decesul președintelui John Magufuli în luna martie, unul dintre cei mai vocali contestatari ai existenței pandemiei și opozant al vaccinurilor.

Țările africane care reușesc totuși să vaccineze într-un ritm relativ bun rămân rapid fără stocuri

Atât Moeti cât și Nkengasong au subliniat că țările africane care reușesc totuși să vaccineze într-un ritm relativ bun rămân rapid fără stocuri.

Cinci țări – Sao Tome și Principe, Maroc, Kenya, Coasta de Fildeș, Ghana și Libia – și-au folosit deja 90% sau mai mult din vaccinurile primite.

Nkengasong a salutat angajamentul țărilor G7 de a dona un miliard de doze ale unor vaccinuri anti-Covid însă a precizat că vestea trebuie privită în contextul potrivit: „Cele un miliard de doze nu sunt aici acum. Sperăm că vor ajunge în curând”.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS