3.4 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateBebeluș găsit într-o cutie de lemn ce plutea pe râul Gange

Bebeluș găsit într-o cutie de lemn ce plutea pe râul Gange

Salvare miraculoasă în India, unde un bebeluș de doar trei săptămâni a fost găsit în viață, plutind pe râul Gange, într-o cutie de lemn decorată cu imagini ale zeilor hinduși. Un barcagiu i-a auzit plânsetul și a adus nou-născutul în siguranță la mal, scrie BBC.

Bărbatul care a găsit-o pe micuță se afla pe malul râului Gange când a auzit plânsetul de bebeluș. A luat barca și a vâslit cât de repede a putut spre locul de unde veneau sunetele.

A găsit plutind pe apă o cutie de lemn decorată cu imagini ale zeilor hinduși, iar când a deschis-o a găsit înăuntru o fetiță de doar câteva zile, înfășurată într-o eșarfă roșie și înconjurată de imagini ale unor zeități.

În cutia de lemn a fost găsit și un bilet cu data nașterii și numele fetiței, Ganga – denumirea râului Gange în limba hindi.

„Un exemplu inegalabil de umanitate”

După ce a adus-o la mal, barcagiul a luat fetița la el acasă și a anunțat poliția. Bebelușul a fost apoi transportat la spital, iar starea sa de sănătate este acum atent monitorizată de personalul medical. De la spital, micuța va ajunge într-un centru pentru copii orfani.

Autoritățile au anunțat că vor suporta costurile pentru îngrijirea fetiței, iar barcagiul va fi recompensat inclusiv cu o casă pentru că a dat „un exemplu inegalabil de umanitate” în salvarea fetiței.

Autoritățile indiene investighează modul în care a ajuns pe Gange bebelușul de doar trei săptămâni. Oficialii nu au speculat în legătură cu un eventual abandon, însă statisticile arată că abandonul după naștere nu este un lucru neobișnuit în India, unde fetele sunt văzute ca o povară financiară, în special în comunitățile sărace.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS