8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCovaliu: „COSR suspendă orice finanţare pentru loturile olimpice de haltere“

Covaliu: „COSR suspendă orice finanţare pentru loturile olimpice de haltere“

Preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat, vineri, că forul pe care îl conduce va suspenda toate finanţările către loturile de haltere, după ce Federaţia Română de Haltere a fost suspendată pe o perioadă de un an şi astfel nu va avea sportivi la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

„Comitetul Olimpic şi Sportiv Român a fost informat de către Federaţia Română de Haltere referitor la decizia forului internaţional de specialitate, IWF, care restricţionează participarea reprezentanţilor României la orice activitate sportivă organizată sub egida acesteia. COSR respectă deciziile Federaţiei Internaţionale şi urmează regulile Comitetul Internaţional Olimpic în ceea ce priveşte participarea sportivilor la Jocurile Olimpice Tokyo 2020. În acest context, COSR suspendă orice finanţare pentru loturile olimpice ale Federaţiei Române de Haltere şi va analiza obiectivele de performanţă prin Comisia Tehnică Olimpică pentru Sportul de Performanţă”, a declarat Covaliu, pentru Agerpres.

Acesta a precizat că Federaţia Română de Haltere va încerca să obţină printr-o decizie a Tribunalului de Arbitraj Sportiv dreptul Loredanei Toma de a participa la Jocurile Olimpice.

„Totodată, Federaţia Română de Haltere şi-a manifestat verbal intenţia de a încerca să obţină de la Tribunalul de Arbitraj Sportiv dreptul ca Loredana Toma, sportivă eligibilă pentru participarea la JO Tokyo 2020, să poată fi inclusă în echipa olimpică Team Romania”, a mai spus Covaliu.

Citeşte şi: Lupte / Georgiana Lircă se întoarce acasă cu medalia de aur de la Europene

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS