2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateChina a administrat peste un miliard de doze de vaccin anti Covid

China a administrat peste un miliard de doze de vaccin anti Covid

China a administrat până în prezent peste un miliard de doze de vaccin anti-COVID, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, fără a preciza procentul populaţiei care a fost vaccinată complet, transmite France Presse, conform Agerpres.

Acest număr de doze injectate reprezintă mai mult de o treime din totalul global. Lumea a depăşit vineri pragul de 2,5 miliarde de doze administrate, potrivit unei numărători AFP bazate pe surse oficiale.

Iniţial, chinezii nu s-au grăbit să se vaccineze, deoarece virusul a fost practic eradicat din ţară de mai bine de un an, datorită carantinei obligatorii, a testelor masive şi a aplicaţiilor mobile pentru controlul călătoriilor.

Lipsa iniţial a datelor disponibile cu privire la vaccinurile chinezeşti şi scandalurile din trecut legate de doze falsificate în China au contribuit, de asemenea, la reticenţa unor persoane.

Guvernul îndeamnă cetățenii să se vaccineze

Dar guvernul şi companiile au adoptat apoi o abordare mai proactivă, îndemnând ferm locuitorii şi angajaţii să se vaccineze, insistând pe solidaritatea naţională şi datoria lor de cetăţeni.

În Beijing, unele cartiere au afişat în faţa clădirilor lor procentul de persoane vaccinate, pentru a face presiuni asupra celor recalcitranţi. De asemenea, autorităţile oferă uneori vouchere sau ouă pentru a încuraja vaccinarea.

Apariţia, în ultimele săptămâni, a câtorva cazuri locale în populata provincie sudică Guangdong a servit, de asemenea, drept o atenţionare cu privire la riscul reapariţiei epidemiei.

Un total de 1,01 miliarde de doze au fost deja administrate, a precizat Ministerul Sănătăţii.

Acesta a mai comunicat duminică 23 de pacienţi noi în 24 de ore. Toţi aceştia sunt însă persoane sosite din străinătate, care oricum sunt plasate automat în carantină, fără contact cu restul populaţiei.

China speră să vaccineze cel puţin 70% din populaţia sa până la sfârşitul anului, adică aproximativ un miliard de persoane.

Doar două decese Covid în ultimele 13 luni

Patru vaccinuri, toate chinezeşti, sunt aprobate în prezent: unul de la laboratorul privat Sinovac, două de la gigantul de stat Sinopharm şi unul de la compania farmaceutică CanSino Biologics.

Vaccinul companiei germane BioNTech ar putea, de asemenea, să primească undă verde în următoarele luni, în special datorită unui acord cu un partener local.

Doar două decese cauzate de COVID-19 au fost înregistrate în 13 luni în China. Magazinele, restaurantele şi barurile s-au redeschis din primăvara anului 2020

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS