6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieGorj: Echipamente IT, donate elevilor din Vladimir

Gorj: Echipamente IT, donate elevilor din Vladimir

O parte din elevii Școlii Gimnaziale Andreești, comuna Vladimir, au fost gazdele colegilor mai mari, elevi de liceu din Timișoara și Târgu Jiu, implicați în activitățile proiectului EducaTM. Acest proiect este o inițiativă care își propune facilitarea accesului la educație al copiilor cu posibilități materiale limitate.

În curtea școlii, cei 20 de copii, alături de părinții lor, au intrat în posesia unor echipamente IT colectate de la persoane fizice și companii. Echipamentele au fost evaluate, reparate și îmbunătățite în vederea donării de membrii EducaTM, cu sprijinul rețelei Interact Timișoara. Comuna Vladimir a devenit cea de a 62-a localitate de pe lista destinațiilor de echipamente EducaTM. CLocalitatea a fost selectată la sugestia inspectorului general școlar, Dana Constantinescu.

Astfel s-a concretizat legătura cu grupul EducaTM în Gorj, inițiat în cadrul Colegiului Național ”Tudor Vladimirescu” de către prof. Gabriela Nodea și un absolvent al colegiului, Doru Vîlceanu, actualmente programator în Munchen, Germania.

„Visurile se mai și îndeplinesc“

Interacțiunea directă dintre copii, mai mici și mai mari, a arătat că ne putem face bucurii unii altora. O elevă a fost foarte încântată de cadoul primit. „Visurile se mai și îndeplinesc: am visat să primesc de undeva un calculator și acum îl am”.

Activitățile EducaTM vor continua atât în Dolj. Cât și în restul țării. Există încă multe situații în care copiii nu se pot conecta cu lumea educației prin mijloace online, indiferent dacă ne confruntăm sau nu cu situații excepționale precum cea reprezentată de pandemie. Un prim pas pe care cele două grupuri de elevi din Timișoara și Târgu Jiu îl pregătesc este un stagiu de vară al nucleului gorjean la centrul de operațiuni EducaTM din capitala Banatului.

EducaTM este o inițiativă de voluntariat derulată din aprilie 2020, sub umbrela Asociației One Source Timișoara. Prin acest progra, aproape 1000 de echipamente IT au fost distribuite in 632 de localități din 9 județe ale țării.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS