14 C
Craiova
luni, 7 octombrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat a murit după ce a plonjat cu mașina în râul Olt

Un bărbat a murit după ce a plonjat cu mașina în râul Olt

În această după-amiază, un șofer de 50 de ani a murit după ce a plonjat cu mașina în râul Olt. La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dăneasa și scafandri din cadrul ISU Olt.

Potrivit primelor informații oferite de reprezentanții IPJ Olt, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dăneasa au fost sesizați, printr-un apel de urgență 112, cu privire la faptul că un autoturism a plonjat în râul Olt, în zona localității Dăneasa.

La fața locului, s-au deplasat polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dăneasa și scafandri din cadrul ISU Olt, conducătorul autoturismului fiind scos din apă, după căutările efectuate.

Potrivit sursei citate, în urma evenimentului, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, din județul Teleorman, a decedat.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, desfășurând activități pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS