3.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisGata şi la masculin! Marius Copil, înfrângere incredibilă în calificări la Wimbledon

Gata şi la masculin! Marius Copil, înfrângere incredibilă în calificări la Wimbledon

Se pare că nici de la masculin nu avem prea multe veşti bune! Marius Copil a pierdut incredibil în turul secund al calificărilor de la Wimbledon, după ce a condus chiar cu 5-2 în setul decisiv. Din acel moment, jucătorul nostru s-a blocat, nu a mai avut inspiraţie şi a pierdut game după game în faţa francezului Hoang. A fost 7-6 (5), 4-6, 7-5 pentru sportivul din Hexagon, iar Copil a fost eliminat de la turneul londonez.

După un prim set decis în tiebreak şi câştigat de Hoang, a urmat un act secund mult mai bun pentru sportivul nostru. De la scorul de 4-2 pentru jucătorul francez, Copil a luat patru game-uri consecutive, printre care două break-uri, şi a trimis meciul în decisiv cu 6-4. Actul cel mai important al meciului a avut turnură incredibilă. Copil a condus cu 4-1 şi 5-2, dar a pierdut incredibil game cu game, iar la final meciul cu 7-5.

Bara a condus, dar a încheiat în „genunchi“

Pe tabloul feminin, situaţia este destul de sumbră. Ziua de coşmar de miercuri s-a încheiat cu un alt rezultat dezamăgitor, şi anume eşecul Irinei Bara în faţa ibericei Bucşa. A fost 5-7, 6-2, 6-3 pentru sportiva din Spania, care ne-a mai lăsat, astfel, o singură jucătoare în calificări la Wimbledon.

Meciul a fost unul intens pe tot parcursul, iar începutul ne-a dat chiar speranţe că putem vedea o nouă calificare. Primul set a fost unul extrem de greu, dar câştigat de Bara cu 7-5. Nu mai puţin de şapte break-uri s-au înregistrat, ultimul fiind chiar la scorul de 6-5, pe final de act. Imediat după reluare, Bara s-a relaxat inexplicabil, iar adversara a revenit spectaculos. Setul doi a debutat în aceeaşi temă ca şi primul, cu trei break-uri consecutive, după care a urmat un joc perfect al Cristinei Bucşa. Aceasta a trimis meciul în decisiv, apoi a fost imbatabilă până la final, unde s-a impus cu 6-3.

Pentru participarea în calificări, Irina Bara va primi câte 8.500 de lire sterline (10.000 de euro) şi câte două puncte în clasamentul WTA.

Citeşte şi: Monica Niculescu, victorie rapidă în primul tur al calificărilor de la Wimbledon

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS