Max Verstappen (Red Bull), actualul lider al clasamentului piloţilor Campionatului Mondial de Formula 1, nu a scăpat ocazia de a-l „înţepa” pe rivalul său, britanicul Lewis Hamilton (Mercedes). Olandezul crede că şi alţi piloţi ar fi putut înregistra performaţele de excepţie ale lui Hamilton dacă ar fi beneficiat de monopostul Mercedes.
„El continuă să spună că maşina Red Bull este mai rapidă decât a lui, aşa că aş fi fericit să facem schimb şi vom vedea diferenţa. Este doar un pic de vorbărie de ambele părţi, ceea ce este bine. Trebuie să crezi în propriile calităţi şi eu cred că sunt cel mai rapid, dar el crede, de asemenea, că este cel mai rapid. Probabil alţi piloţi, precum Lando (n.r. Norris) şi Charles (n.r. Leclerc) gândesc la fel. Cred că este destul de normal. Sunt atât de mulţi piloţi buni despre care eu cred că şi ei ar fi putut câştiga şapte titluri”, a spus Verstappen pentru crash.net, citat de Hotnews.
Cu trei victorii în şapte etape, Max Verstappen conduce în clasamentul piloţilor, cu 131 de puncte, în timp ce Hamilton, care a câştigat tot trei Grand Prix-uri, este pe locul 2, cu 119 puncte.
Citeşte şi: Tenis de masă / Start excelent pentru români la Europenele de la Varşovia