2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalMai poate fi salvat Castelul de Apă din Craiova?

Mai poate fi salvat Castelul de Apă din Craiova?

Dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar Craiova, a stârnit atenția mai multor personalități locale, reprezentanți ai unor ONG-uri, dar și a unor oameni de cultură din oraș. Mai puțin a autorităților locale.

Întâlnirea a avut loc aseară, la Hotel Ramada Plaza din Craiova, iar discuțiile s-au întins mai mult de două ore, timp în care toți cei interesați și-au exprimat opiniile și au venit cu soluții care ar putea salva Castelul de Apă. În urma discuțiilor, a reieșit faptul că, deja, conducerea Spitalului Militar a făcut o expertiză care atestă demolarea construcției. Asta după ce a constatat că nu are o altă variantă.

Cert este că, dacă nu se declanșează cât mai repede procedura de clasare a Castelului de Apă ca monument istoric, acesta poate fi demolat oricând. Iar problema este mult mai complexă, pentru că este nevoie de o evaluare a întregului spital, deoarece nu se poate face un studiu doar pe clădirea Castelului de Apă.

Castelul de Apă din Craiova și povestea sa

Castelul de Apă din incinta Spitalului Militar Craiova este o clădire construită în secolul al XIX-lea, cel mai probabil între anii 1881 și 1889.

„După Războiul de Independență din 1877 a existat o corespondență între autoritățile locale și Ministerul de Război. S-a înțeles faptul că zona are o importanță strategică și atunci s-a luat decizia extinderii capabilităților care existau până atunci și transformarea în Spital Militar. Practic, la 1881, Ministerul de Război ia decizia de a cumpăra teren, o parcelă de la Primăria Craiova și una de la o persoană fizică, pe acest teren urmând să se construiască Spitalul Militar, în forma pe care o vedem și astăzi.

La 1886 încep lucrările, spitalul având un sistem pavilionar. La 1889, spitalul este dat în folosință, având instalație de apă. Așadar, putem presupune că între anii 1881 și 1889 se construiește și Turnul de Apă“, a spus Horațiu Buzatu, președintele Asociației Craiova Noastră.

Demersurile pentru clasarea clădirii au început anul trecut

Întâlnirea de aseară a reprezentat un punct de plecare pentru salvarea Castelului de Apă de la demolare. Povestea acestui demers a început anul trecut, în luna noiembrie, când Horațiu Buzatu împreună cu Bogdan Tiparu și Pavel Popescu au trimis o scrisoare către Ministerul Apărării Naționale prin care au cerut aprobarea constituirii unui grup de lucru, în vederea clasării Castelului de Apă drept monument istoric.

Clădirea prezintă toate atributele necesare pentru a deține acest statut, dar nici până astăzi cererea lor nu a primit un răspuns. Aflând că există o intenție clară de demolare a clădirii, Asociația Craiova Noastră a depus, în această lună, la Direcția Județeană de Cultură și la Ministerul Culturii, o cerere de clasare a Castelului de Apă.

„Noi ne străduim, ca reprezentanți ai societății civile să rupem o bucată din curtea Ministerului de Război, să o luăm de acolo de unde viziunea lor este că trebuie demolată și să o aducem în societatea civilă, unde să capete un circuit mai aproape de sistemul lor de valori. Le mulțumesc colegilor de la București care au venit să sprijine această idee, Irina Iamandescu, director adjunct al Institutului Național al Patrimoniului, și lui Adrian Crăciunescu, conf. univ. dr. la catedra de Istorie a Facultății de Arhitectură”, a mai spus Horațiu Buzatu.

Cum a început demersul de salvare a Castelului de Apă

„Povestea Turnului de Apă, pentru noi, a început în noiembrie, anul trecut, când împreună cu Bogdan Tiparu și Pavel Popescu am trimis toți trei o scrisoare către Ministrul Apărării Naționale, prin care am rugat ca ministerul să fie de acord să constituim un grup de lucru, având ca scop clasarea ca monument istoric a acestei clădiri. Din păcate, deși clădirea prezintă toate atributele necesare pentru a fi monument istoric, nu are acest statut. Răspunsul Ministerului nu a venit nici până astăzi.

La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar
La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar

Pe de altă parte, noi am aflat că există intenția fermă de a fi demolată această clădire și acesta este motivul pentru care, la începutul lunii iunie, asociația Craiova Noastră a depus o cerere de clasare către Direcția Județeană de Cultură și către Ministerul Culturii. Hârtia și-a urmat cursul, a ajuns mai departe la Institutul Național al Patrimoniului. Cea mai bună soluție este ca această clădire să plece de la Ministerul Apărării Naționale să ajungă, cumva, în custodia Primăriei Municipiului Craiova, urmând, ca ulterior, să ne gândim cu toții la cea mai bună modalitate prin care această clădire să fie pusă în valoare”, a ținut să precizeze Horațiu Buzatu.

„E nevoie de o evaluare a acestui spital istoric militar din Craiova”

„Irina Iamandescu, director adjunct al Institutului Național al Patrimoniului București, susține salvarea clădirii craiovene și recunoaște că aceste demers nu va fi deloc ușor. Consideră că acest tip de patrimoniu are nevoie de toată atenția și protecția necesară pentru că, nefiind pe lista monumentelor istorice, este mult mai vulnerabil decât alte clădiri.

„Este vorba de un subiect inedit, un patrimoniu care este foarte puțin recunoscut la noi, inclusiv în lista monumentelor istorice, care merită toată atenția, tocmai pentru că nu este recunoscut și are nevoie de protecție. Nefiind în listă este mai vulnerabil decât altele. Trebuie făcută o evaluare printr-un studiu. Institutul deja și-a anunțat intenția de a sprijini Direcția pentru Cultură în a fundamenta această propunere de clasare și vom vedea ce va decide Comisia Națională a Monumentelor Istorice. Înțeleg că, din partea proprietarului nu este neapărat cineva și îmi pare rău, pentru că tipul ăsta de dialog este cel mai potrivit pentru ca și temerile proprietarului să-și găsească un răspuns.

Proprietarul să înțeleagă că faptul de a deține un monument istoric nu este neapărat o povară. Aș vrea să nu abandonăm ideea de a dialoga cu proprietarul, astfel încât să găsim o cale comună de a ne ocupa de aceste lucruri. Problema e mai complexă. Nu se poate face un studiu doar pentru acest unic lucru din această incintă. E nevoie de o evaluare a acestui spital istoric militar din Craiova, care este un ansamblu fabulos. Nu pot spune mai mult. Nu am pretenția că cunosc subiectul atât de bine”, a spus Irina Iamandescu.

Mai poate fi salvat Castelul de Apă din Craiova? Procedura de clasare reprezintă o soluție

Din spusele reprezentanților Asociației Craiova Noastră, în urma discuțiile pe care le-a avut cu conducerea spitalului, aceștia au spus de câteva ori că își doresc cu toată nădejdea să existe o alternativă, dar dacă această alternativă nu va exista nu vor avea încotro și va trebui să ducă la bun sfârșit ce au început, respectiv acțiunea de demolare.

Conf. univ. dr. Adrian Crăciunescu este de părere că după ce se va declanșa procedura de clasare, Ministerul Culturii are timp 12 luni să ajungă la o concluzie, clădirea poate fi clasată sau nu. El este uimit de faptul că Spitalul Militar din Craiova, ținând cont de vechimea lui, nu este pe lista monumentelor istorice, la categoria ansamblu.

„Ideea de declanșare a procedurii de clasare nu este foarte bine conturată în lege“

„Remarc două probleme în cazul acestui Castel de Apă. Faptul că este sau nu în lista monumentelor istorice nu anulează niște valori memoriale, pe care comunitatea locală, în cazul de față un oraș foarte important cum e Craiova, ar trebui să le ia în calcul. Pe de altă parte, există și această problemă procedurală. Ideea de declanșare a procedurii de clasare nu este foarte bine conturată în lege. E nevoie de un studiu minimal de fundamentare care să argumenteze această declanșare, care nu e foarte limpede.

În momentul în care această procedură este declanșată, iarăși, nici nu e definit actul în sine, în lege, declanșarea are niște efecte juridice. Pe de-o parte începe să curgă un timp, spune legea nu mai mult de 12 luni, în care Ministerul Culturii trebuie să ajungă la o concluzie, dacă construcția este sau nu clasabilă. În tot acest timp, acest imobil poartă statutul juridic de monument istoric, chiar dacă nu este clasat.

În Legea 50 a Autorizării Construcției, care dă structurilor Ministerului Apărării posibilitatea de a se autoautoriza, este vorba despre acele clădiri care afectează ceva de secret militar. Aici nu e cazul de așa ceva. Aici e problemă complicată și de procedură juridică, de modul în care va fi evaluat. Eu mă minunez că Spitalul Militar, în ansamblul lui, nu este pe lista monumentelor istorice, categoria ansamblu. Chiar ciudat pentru vechimea lui“, a spus Adrian Crăciunescu.

Castelul de Apă nu prezintă interes din partea autorităților locale

Pentru că rolul politicului în acest mecanism este foarte important, au fost trimise invitații la dezbatere atât către Primăria Craiova, cât și către Consiliul Județean Dolj. Din partea autorităților locale, însă, au fost prezenți trei sau patru consilieri județeni și un parlamentar.

La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar
La Craiova a avut loc o dezbaterea publică organizată de Asociația Craiova Noastră, cu scopul de a salva Castelul de Apă din curtea Spitalului Militar

„Din ce știu există expertiză tehnică, care dovedește că este în pericol și trebuie neapărat demolat. Pentru a putea contracara chestia asta avem nevoie de acordul proprietarului ca altcineva să facă o altă expertiză tehnică, care să arate că poate fi restaurat. Și este nevoie ca cineva să plătească. Costă, undeva, între 50-60 de mii de lei o astfel de expertiză tehnică. Mai degrabă, cred că sunt interesați cei de la spital să-i ajutăm și să le arătăm că poate fi făcut ceva cu el și să le dăm o soluție. Problema delicată este că noi, aici, suntem într-un dialog. E nemaipomenit, de aici pleacă totul, numai că, bineînțeles, trebuie să fie și ceilalți factori, factorul politic”, a spus Bogdan Tiparu, președintele Ordinului Arhitecților, filiala Oltenia.

În Craiova sunt 263 de monumente istorice

„Pe lângă aceste discuții, aș vrea să ne concentrăm să vedem dacă există posibilitatea să salvăm lucrări. Avem doi membri în Comisia Zonală a Monumentelor Istorice. Suntem extraordinar de puțini, în zona Olteniei sunt doar patru arhitecți atestați. Pe cinci județe, patru arhitecți. Ca să ne dăm seama unde ne aflăm. Vorbim de turnul acesta de apă, care este în administrația Ministerului Apărării și care tot timpul a stat cu spatele la el.

Vorbim dacă l-ar lua primăria, care are Fabrica de Apă, la fel, la care stă cu spatele. A dat-o în administrarea Liceului CFR, care nu are om pe care să-l plătească să aibă grijă și încearcă să o trimită tot la primărie. Vorbim de o chestie de care nu interesează pe nimeni. Singuri oameni care sunt interesați sunt cei de aici. Ideea ar fi cum putem, oamenii de aici, să ducem un lucru la capăt, încercând să-i cointeresăm și pe ceilalți. Nu putem să obligăm pe nimeni, nici primăria, nici ministerul”, a mai spus Bogdan Tiparu.

La momentul actual, în Craiova sunt 263 de monumente istorice. Totodată, la nivel național, pe lista monumentelor istorice figurează peste 30.000 de clădiri sau bunuri.

Marina Andrei

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS