2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateRezultate alegeri parţiale 2021. Cine sunt noii primari din Dolj

Rezultate alegeri parţiale 2021. Cine sunt noii primari din Dolj

Candidaţii PSD la funcţia de primar au câştigat în oraşul Filiaşi şi comunele Ostroveni şi Catane, iar candidaţii PNL au obţinut mandate în comunele Sadova şi Terpeziţa, în urma alegerilor locale parţiale organizate, duminică, în cele cinci localităţi din judeţul Dolj, potrivit rezultatelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă.

Filiaşi

În oraşul Filiaşi, alegerile au fost câştigate de candidatul PSD, Marin Gheorghe, cu 72,24% (5.467 de voturi). Candidatul PNL, Daniel Pităroiu, a obţinut 24,84% (1.880 de voturi), candidatul AUR Lucica Gîncu – 1,66% (126 de voturi), Constantin Neacşu (USR) – 0,83% (63 de voturi) şi Mitică Ionuţ Mareş (PMP) – 0,40% (31 de voturi).

Catane

În comuna Catane, funcţia de primar a fost câştigată de candidatul PSD, Gheorghe Mărgărit, cu 54,03% (388 de voturi). Candidatul PNL, Cătălin-Daniel Cocora, a obţinut 38,44% (276 de voturi), Iuliana Cosmina Borceanu (AUR) – 5,84% (42 de voturi) şi Cristian-Cătălin Staicu (PRO România) – 1,67% (12 voturi).

Ostroveni

În comuna Ostroveni, a câştigat candidatul PSD, Florian Cîrciu, cu 80,09% (1.529 de voturi). Candidatul PNL, Gheorghe Cioboată, a obţinut 18,54% (354 de voturi), iar candidatul AUR Octavian Sergiu Burtea – 1,36% (26 de voturi).

Sadova

În comuna Sadova, alegerile au fost câştigate de candidatul PNL, Horaţiu-Mihai Lazăr, cu 49.80% (1.777 de voturi). Candidatul PSD, Mihai-Iulian Safta, s-a situat pe locul al doilea, cu 37,55% (1.340 de voturi), candidatul PMP, Claudiu Eugen Arsenie, a obţinut 11,88% (424 de voturi), iar candidatul AUR Ervin Ionuţ Magiu – 0,75% (27 de voturi).

Terpeziţa

În comuna Terpeziţa, a câştigat candidatul PNL, Virgil Daniel Gruia, cu 62,51% (707 voturi). Candidatul PSD, Cristian Nuţă, a obţinut 36,07% (408 voturi), iar candidatul AUR Costel Andrei – 1,41% (16 voturi).

La Sadova şi Catane s-au organizat duminică alegeri de primar, după ce edilii aleşi anul trecut au decedat. Eugen Safta (PMP), ales primar la Sadova, a murit după închiderea urnelor, la alegerile din septembrie 2020, în urma unui infarct. La Catane, Marius Dinulescu (PSD), în vârstă de 52 de ani, a murit în luna martie, după ce s-a infectat cu SARS-CoV-2.

În oraşul Filiaşi, Costeluş Ilie Gheorghe (PSD), ales în septembrie 2020 ca edil, a fost declarat incompatibil, acesta fiind fiul primarului ales la alegerile parţiale de duminică. Tot incompatibili au fost declaraţi şi primarii din Ostroveni, Silviu Dorel Preduş (PSD), şi Terpeziţa, Constantin Popa (PSD), motiv pentru care şi-au pierdut mandatele.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS