2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateO afecțiune rară şi gravă afectează copiii din India vindecați de Covid

O afecțiune rară şi gravă afectează copiii din India vindecați de Covid

Medicii pediatri din India raportează tot mai multe cazuri ale unei afecțiuni rare, dar grave, care se manifestă la copiii și adolescenții care au avut Covid-19. Unele simptome sunt similare cu boala Kawasaki, o altă afecțiune rară care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani. Medicii spun că afecțiunea este rezultatul unui răspuns imun extrem la virus, care poate duce la inflamația organelor vitale și chiar șoc septic, scrie BBC.

Luna aceasta, patru copii au fost internați într-un spital din Maharashtra, cu dificultăți grave de respirație și tensiune arterială scăzută. Mamele lor avuseseră Covid cu mai mult de o lună în urmă, dar copiii nu prezentaseră simptome ale bolii. S-a constatat că pacienții tineri aveau anticorpi împotriva Covid-19, ceea ce indica faptul că avuseseră boala. Acum se luptă cu o afecțiune rară, inflamatorie, care ar putea să le pună viața în pericol, numită sindrom inflamator multisistem. Această afecțiune se dezvoltă de obicei la patru până la șase săptămâni după ce copiii și adolescenții și-au revenit după infecția cu Covid-19.

„Îmi fac griji în legătură cu această afecțiune. Nu știm cât de gravă este această problemă. Este îngrijorător că încă nu avem date despre gravitatea acestei boli în India”, a spus un medic din spitalul unde sunt internați copiii.

Boala poate duce la inflamația organelor vitale

Valul doi al pandemiei începe să își diminueze efectele, dar medicii pediatri din India raportează mai multe cazuri ale acestei afecțiuni rare, dar grave. Deoarece medicii încă raportează cazuri, nu este clar câți copii au fost afectați până acum. SUA au raportat până acum peste 4.000 de cazuri și 36 de decese cauzate de această boală.

Un medic din Delhi consideră că au fost peste 500 de astfel de cazuri în capitală și în suburbii, în timp ce la 1.500 de kilometri distanță, un alt pediatru a afirmat că a tratat 30 de astfel de cazuri, din aprilie încoace. Treisprezece dintre copiii bolnavi, cu vârste cuprinse între patru și 12 ani, sunt încă în spital. Cei mai mulți dintre ei au suferit de miocardită, o boală marcată de inflamația mușchiului inimii. 

Medicii spun că afecțiunea este rezultatul unui răspuns imun extrem la virus, care poate duce la inflamația organelor vitale.

Simptomele pot fi similare la început cu cele specifice altor boli: febră mare și persistentă, erupție cutanată, ochi roșii, ganglioni limfatici inflamați, dureri de stomac, tensiune arterială scăzută, dureri corporale și letargie.

Unele simptome sunt similare cu boala Kawasaki, o altă afecțiune rară care afectează în principal copiii cu vârsta sub cinci ani.  Accentuarea inflamației poate duce la rezultate înfricoșătoare: șoc septic, insuficiență respiratorie și afectarea mai multor organe, cum ar fi inima, rinichii și ficatul, spun medicii. Un studiu derulat în SUA a constatat că, totodată,  copiii care suferă de această afecțiune au și simptome neurologice.

Cauza producerii acestei afecțiuni rămâne un mister

Experții spun că antibioticele, imunoglobulina și oxigenul pot ajuta copiii să-și revină.

În mod îngrijorător, 90% dintre copiii internați într-un spital din Delhi au contractat Covid-19 fără a prezenta simptome și s-au îmbolnăvit de sindromul inflamator la două până la șase săptămâni după recuperare. Medicii atrag atenția părinților să fie atenți la simptomele care apar la copiii care s-au vindecat de Covid și sunt îngrijorați deoarece nu știu dacă resursele pe care le au vor face față acestei noi situații.

Totodată, medicii pediatri pun la dispoziție pliante cu instrucțiuni pentru părinți și pregătesc online medicii și asistentele pentru a acorda tratametul adecavt copiilor. Ei spun că afecțiunea inflamatorie nu duce la deces decât în cazuri rare, dar doar cu condiția să fie depistată și tratată corect la timp.

Nu se știe încă ce anume cauzează această afecțiune, dacă este legată de acumularea de anticorpi după o infecție cu Covid sau dacă sindromul se dezvoltă independent. Deocamdată, pentru medicii din India, cauza producerii acestei afecțiuni rămâne un mister.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS