4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEducatieȘcoală de Vară la Facultatea de Drept a Universității din Craiova

Școală de Vară la Facultatea de Drept a Universității din Craiova

La Facultatea de Drept a Universității din Craiova se va desfășura, în perioada 19 iulie – 1 august,în cadrul proiectului privind învățământul secundar ROSE, școala de vară intitulată „Adolescența – Responsabilități și certitudini în viziunea dreptului (ARC)”, aflată la a doua ediție.

Timp de două săptămâni, 52 de elevi de la două licee din Oltenia – Liceul teoretic „Dr. Victor Gomoiu” din Vînju Mare (Mehedinți) și Colegiul Național „Gheorghe Chițu” din Craiova vor desfășura on-line activități specifice unei școli de vară la Drept.

Se vor face:

  • cursuri de drept civil,
  • drept penal și responsabilitate cetățenească,
  • cursuri privind organizarea statului,
  • ateliere de criminologie și criminalistică,
  • competențe digitale în domeniul juridic și limba engleza juridică,
  • activități culturale și recreative,
  • respectiv întâlniri on-line cu profesioniști ai dreptului.

Programul elevilor cuprinde și întâlniri cu experți în consiliere și dezvoltare profesională. Astfel, „aceste întâlniri vor permite elevilor participanți să-și identifice și să-și gestioneze propriile emoții, sentimente, probleme și să conștientizeze existența acestora și în rândul celorlalți, dezvoltându-și, în acest fel, sentimentele de empatie, apartenență la grup, coeziune și incluziune. De asemenea, elevii vor beneficia de consiliere în carieră centrată pe alegerea unei facultăți, domeniu de studiu, activitate profesională în acord cu pregătirea, dorințele, performanțele și aptitudinile lor, ” spune lect.univ.dr. Voinea Raluca, expert diseminare în cadrul proiectului ROSE al Facultății de Drept.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS