2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePatru orașe din Australia, din nou în lockdown din cauza COVID-19

Patru orașe din Australia, din nou în lockdown din cauza COVID-19

Patru din cele opt orașe-capitală ale statelor australiene sunt din nou în lockdown din cauza COVID-19 în timp ce autoritățile depun eforturi de a ține sub control noi focare ale variantei Delta a coronavirusului, relatează CNN.

Perth, capitala statului Australia de Vest, a intrat într-o carantină de patru zile la miezul nopții în timp ce Brisbane, capitala Queensland, va intra într-o carantină de trei zile începând de marți seara.

Cele patru orașe au la un loc o populație de peste 10,2 milioane de locuitori

Cele două se alătură orașelor Sydney, capitala New South Wales, și Darwin, capitala Teritoriului Nordic, care erau deja în carantină.

Cele patru orașe au la un loc o populație de peste 10,2 milioane de locuitori, potrivit datelor oficiale.

Luni după-masa Australia înregistra 271 de infecții active cu coronavirusul, majoritatea acestora depistate în New South Wales.

Australia a fost văzută drept un model în combaterea valului inițial al pandemiei și pentru redeschiderea economiei cu mult înaintea altor state.

Guvernul federal nu a reușit să achiziționeze suficiente vaccinuri pentru a preveni măsurile de carantină

Dar sentimentul de siguranță a venit la pachet cu delăsarea, în special în cadrul guvernului federal care nu a reușit să achiziționeze suficiente vaccinuri pentru a preveni măsurile de carantină impuse de fiecare dată când apar noi cazuri sau chiar restricțiile mai de durată implementate din nou în unele orașe.

Rezidenții din Perth și regiunea învecinată Peel trebuie să rămână în locuințe cu excepția cazurilor de nevoi urgente după depistarea unui al treilea caz legat de focarul din Sydney.

Iar în Brisbane, al treilea cel mai mare oraș al țării, persoanele vor fi nevoite să se izoleze la domiciliu cu excepția angajaților esențiali, ieșitului pentru cumpărarea de alimente sau accesarea de servicii medicale.

Sydney, care este reședința unei cincimi din populația de 25 de milioane de persoane a Australiei, este într-o carantină de două săptămâni ce va ține până pe 9 iulie în timp ce lockdown-ul din Darwin a fost extins pentru încă 72 de ore, până vineri.

Vaccinarea anti-Covid, obligatorie pentru angajații ce lucrează în centrele de îngrijire a vârstnicilor

Îngrijorările că varianta indiană Delta a coronavirusului va provoca izbucnirea unor noi focare majore au dus la unele restricții noi în majoritatea orașelor țării, peste 20 de milioane de australieni, aproximativ 80% din populație fiind afectați de acestea.

Vaccinarea anti-Covid a fost făcută obligatorie pentru angajații ce lucrează în centrele de îngrijire a vârstnicilor și în hotelurile de carantinare.

Măsurile de lockdown, urmărirea rapidă a contactelor și regulile stricte de distanțare fizică au ajutat autoritățile australiene să păstreze numărul de contagieri cu coronavirusul relativ scăzut, doar puțin peste 30.500 de cazuri fiind depistate în această țară.

Australia a înregistrat de asemenea 910 decese cauzate de COVID-19.

Însă campania de vaccinare împotriva coronavirusului s-a lovit de mai multe obstacole.

Australia a imunizat în regim complet aproape 5% din populație

În urmă cu două săptămâni oficialii au limitat administrarea vaccinului AstraZeneca doar la persoanele de peste 60 de ani din cauza îngrijorărilor privind cheagurile de sânge, recomandând acordarea vaccinului Pfizer/BioNTech tuturor australienilor sub vârsta respectivă.

Australia a imunizat în regim complet aproape 5% din populație, comparativ cu un procent de peste 46% în Statele Unite și 48% în Marea Britanie.

Rata de vaccinare a țării este mai apropiată de cea a Indoneziei sau a Indiei, care, la fel ca majoritatea statelor în curs de dezvoltare, nu au făcut parte din negocierile cu marile companii farmaceutice prin care țările bogate și-au asigurat sute de milioane de doze.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS