Într-un oraș, există întotdeauna câteva locuri de care te simți legat și al căror aer se amestecă, treptat, cu aerul poveștilor. Atunci apare tradiția, iar acele locuri ajung să păstreze ceva special. Amintiri, parfumuri, oameni. Și rezistă, devenind parte din comunitatea în care și-au găsit scopul. Un astfel de loc este, în Craiova, Sofia Bistro. Unul dintre restaurantele de marcă ale orașului, Sofia e o armonie între parfumul spiritelor boeme și savoarea mâncărurilor gătite cu pasiune.
Tradiția continuă cu un nou management
De puțină vreme, restaurantul a intrat în grija unor oameni noi, care își doresc să ducă tradiția mai departe și să îi hrănească rădăcinile cu grijă, din dragoste pentru frumos.
„Nu venim cu ideea producerii schimbărilor radicale, căci nu vedem rostul în a schimba ceva care funcționează și care este îndrăgit. Sofia are deja o rețetă „evergreen”. Un spațiu elegant, romantic, clienți rafinați cu care ne mândrim și care ne onorează și un om care ține pulsul locului prin preparatele sale pline de gust, Corina Pîrvu – managerul bucătăriei. Noi vrem doar să aducem prospețime”, transmite noua conducere.
Sofia Days, dublu motiv de sărbătoare
Savoarea mâncărurilor va rămâne, așadar, pe aceleași mâini ale talentatei Corina Pîrvu, care se ocupă de nu mai puțin de 13 ani de meniul restaurantului.
Vara va fi, însă, mai animată la Sofia, începând din acest an. Vor fi concerte live, iar muzica jazz va fi vedeta serilor calde.
În plus, pe 8, 9 și 10 iulie, craiovenii vor putea „gusta” din atmosfera Sofia Days. Zile pline de viață, în care Sofia Bistro va celebra viața, frumosul și oamenii care fac parte din istoria sa.
„Zilele Sofia Bistro vor deveni un eveniment anual începând din această vară. Am ales aceste date inspirați de micuța noastră, care poartă chiar numele Sofia și care este ea însăși o fire artistică, potrivită cu acest loc aparte. Ne vom bucura de muzica jazz interpretată de talentata Francesca Dascălu”, transmit managerii Sofia Bistro.
Puteți urmări noutățile de la Sofia Bistro pe pagina de Facebook Sofia Bistro Craiova.