12.8 C
Craiova
miercuri, 27 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateZi liberă plătită pentru românii care se vaccinează anti-Covid-19

Zi liberă plătită pentru românii care se vaccinează anti-Covid-19

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, decizional, proiectul de lege prin care persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, informează Hotnews.

Proiectul, depus de parlamentari USR PLUS, a trecut cu 263 de voturi pentru, 30 contra și 4 abțineri. Luna trecută, Ludovic Orban spunea că PNL nu are nicio obligație să susțină proiectul de lege al USR PLUS: ”nu s-a discutat la nivelul coaliţiei, nu face parte din strategia de vaccinare care este una stabilită la nivel guvernamental”.

Propunerea a fost respinsă de Senat, dar Camera Deputaților a fost for decizional pe acest proiect. Legea merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.

Ce prevede legea:

  • Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.
  • Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, conform propunerii legislative.
  • Drepturile persoanelor reglementante de acest articol sunt acordate pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată conform legii.
  • Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi.
  • Dispoziţiile de mai sus nu sunt aplicate în cazul în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.
  • Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia.

Pe 17 mai, Senatul a respins proiectul, în calitate de prim for sesizat, însă Camera l-a adoptat decizional. Prin urmare, legea merge la promulgare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS