4.2 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDoar 20.000 de persoane, vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România

Doar 20.000 de persoane, vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România

20.564 de persoane au fost vaccinate anti-Covid în ultimele 24 de ore în România, dintre care 14.463 au fost imunizate cu Pfizer, 595 cu Moderna, 637 cu AstraZeneca și 4.869 cu Johnson&Johnson.

De la debutul campaniei de vaccinare, 4.715.262 de persoane au fost inoculate cu unul dintre vaccinuri, 4.514.412 primind și rapelul.

Astfel, conform informațiilor transmise marți seară de Comitetul naţional de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV), în ultimele 24 de ore au fost administrate 20.564 de doze, dintre care doar 9.544 ca primă doză și 11.020 ca rapel, conform HotNews.

De la începutul campaniei de vaccinare (pe 27 decembrie 2020), 4.715.262 de persoane au fost inoculate cu unul dintre cele patru vaccinuri și au fost administrate în total 8.937.289 de doze de vaccin.

S-au înregistrat 5 reacții adverse

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 5 reacții adverse, toate la Pfizer. De la debutul campaniei de vaccinare, numărul total al reacțiilor adverse a fost de 16.576 (1,85/1000 doze administrate). Alte 130 de reacții adverse sunt în curs de investigare.

Vaccinul Pfizer-BioNTech se administrează din data de 27 decembrie 2020

Vaccinul Moderna se administrează din data de 4 februarie 2021

Vaccinul AstraZeneca se administrează din data de 15 februarie 2021

Vaccinul Johnson&Johnson se administrează din data de 4 mai 2021 și este în doză unică

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS