2.3 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjTabăra de sculptură în lemn de la Polovragi își deschide porțile

Tabăra de sculptură în lemn de la Polovragi își deschide porțile

Tabăra de sculptură în lemn de la Polovragi își deschide porțile, începând cu data 1 iulie.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj în parteneriat cu Primăria și Consiliul Local Polovragi organizează, în perioada 1-10 iulie 2021, ediția a IV-a a Taberei de sculptură „Simboluri Dacice în Arta Lemnului din România”.

Tabăra de sculptură a fost organizată prima dată în anul 2018, la inițiativa managerului Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Ion Cepoi. La ediția din acest an participă sculptori din Cluj, Vâlcea, Bihor și Gorj. Aceștia vor realiza creații reprezentative pentru arta lemnului din România, creaţii care vor readuce în memoria publică simboluri dacice străvechi.

Participanţii la această ediție sunt:

  • Ștefan Bara din Cluj,
  • Nicolae Rotaru din Gorj,
  • Lazăr Radu din Bihor,
  • Ștefan Strâmtu din Gorj,
  • George Bostănică din Gorj,
  • Adrian Voican din Vâlcea,
  • Pompiliu Ciolacu din Gorj.

Editia a -IV-a este susținută financiar integral de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj( selecție meșteri, contactare, cazare, decont transport, premii), iar Primăria și Consiliul Local Polovragi asigură materialele folosite, utilajele, personal auxiliar, energia electrică.

„Începând cu această ediție puteți afla mai multe amănunte despre proiectul care a stat la baza taberei de pe site-ul https:// traditiigorj.ro /SkyGate/. Este pentru prima dată când Tabăra are propriul ei site, iar acesta este realizat de CJCPCT Gorj. Vă așteptăm așadar, joi 1 iulie 2021, ora 10.00, pe platoul din fața Mănăstirii Polovragi, la deschiderea oficială a Taberei de sculptură, și sâmbătă, 10 iulie 2020, ora 10.00, la vernisajul sculpturilor realizate în cea de a IV-a ediție și închiderea taberei.”, potrivit unui comunicat al Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS